Fostul ministru britanic de Finante Alistair Darling este de parere ca bancherii din tara sa sunt "aroganti si stupizi". Aceste opinii pot fi regasite in cartea sa de memorii, relateaza AFP, citata de Mediafax.
Membru al fostului Guvern laburist, Darling a condus Ministerul Finantelor in timpul crizei financiare din 2008-2009 care a afectat din plin Marea Britanie, obligand autoritatile sa injecteze sute de miliarde de lire sterline in salvarea bancilor. "Grija mea era ca erau atat de aroganti si de stupizi, ca ar fi fost capabili sa ne traga pe toti la fund", scrie Darling, fara sa ascunda prea putina stima pe care o are fata de marii patroni din City pentru atitudinea lor din timpul crizei.
Aceste fragmente, difuzate mai intai pe un blog apropiat Partidului Laburist, au fost preluate astazi de presa britanica.
Darling este deosebit de sever cu cei de la conducerea celor doua banci salvate in extremis de la faliment de catre stat, care a fost nevoie sa fie partial nationalizate, si anume Royal Bank of Scotland (RBS) si Lloyds Banking Group (LBG).
El povesteste ca directorul general din acea perioada al RBS, Fred Goodwin, prefera mai degraba "sa se duca sa joace golf" decat sa discute despre scufundarea bancii sale si apreciaza ca "merita sa fi devenit un paria".
In ceea ce il priveste pe seful bancii HBOS, care a fuzionat intre timp devenind LBG, acesta "dadea impresia ca este pe punctul sa explodeze" atunci cand Darling vorbea despre gravitatea situatiei.
Marea Britanie incearca in continuare sa se isi revina dupa aceasta criza, care a contribuit in mare masura la "explozia" deficitului public si a constituit unul dintre motivele introducerii unui plan drastic de economii bugetare de catre coalitia conservatorilor si liberal-democratilor care a venit la putere dupa laburisti.
Criticati pentru ca primesc in continuare prime uriase, in pofida performantelor mediocre ale institutiilor lor, bancherii raman deosebit de nepopulari in randul opiniei publice britanice.
Intre inamicii lor declarati se afla si ministrul liberal-democrat al Comertului, Vince Cable, care i-a calificat drept "escroci" care au transformat anumite banci britanice in "cazinouri". Guvernatorul Bancii Centrale a Angliei s-a declarat "uimit ca bancherii britanici nu sunt furiosi pe ei-insisi".