x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franța consideră „prematură” cererea de amânare a Brexitului

Franța consideră „prematură” cererea de amânare a Brexitului

05 Apr 2019   •   14:53
Franța consideră „prematură” cererea de amânare a Brexitului

Franţa consideră 'un pic prematură' o 'prelungire' a Brexitului şi aşteaptă un 'plan credibil' până la summitul european din 10 aprilie, a reacţionat vineri preşedinţia franceză la solicitarea britanică de a amâna ieşirea din UE până la 30 iunie, informează AFP, citat de Agerpres.

'Evocarea unei prelungiri este un pic prematură', potrivit Palatului Elysee, amintind că ''Cei 27 au pus drept condiţie clară ca această cerere să fie justificată de un plan clar'. 

Şefa guvernului britanic Theresa May a cerut vineri o amânare a Brexitului până la 30 iunie în încercarea de a depăşi criza politică din Regatul Unit. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a sugerat la rândul său - conform unui înalt oficial de la Bruxelles - o amânare 'flexibilă' de cel mult un an.

Prevăzut iniţial pentru 29 martie, Brexitul a fost amânat pentru 12 aprilie în speranţa că până atunci parlamentul de la Londra va fi aprobat un acord pentru o ieşire ordonată a Marii Britanii din UE.

Conform unei surse diplomatice, Parisul consideră 'zvonurile din jurul acestei amânări un nou balon de încercare stângaci'.

Potrivit Palatului Elysee, 'o extindere (a termenului) este un instrument, nu soluţia în sine'. 'De aceea aşteptăm un plan credibil până la summitul din 10 aprilie, iar cererea va fi examinată în acea zi', a subliniat anturajul preşedintelui Emmanuel Macron.

Şeful statului francez a menţionat marţi că 'prioritatea sa este buna funcţionare' a Uniunii Europene, care 'nu poate fi ostatica pe termen lung a rezolvării crizei politice din Marea Britanie'. 

×
Subiecte în articol: franta brexit amanare