x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Giorgia Meloni, la un pas să devină prima femeie premier din istoria Italiei

Giorgia Meloni, la un pas să devină prima femeie premier din istoria Italiei

26 Sep 2022   •   08:20
Giorgia Meloni, la un pas să devină prima femeie premier din istoria Italiei
Sursa foto: Hepta

Giorgia Meloni este la un pas să devină prima femeie prim-ministru a Italiei, în fruntea celui mai de dreapta guvern de după cel de-al Doilea Război Mondial, după ce forțele de dreapta au câștigat alegerile de duminică, informează Reuters.

Rezultatele provizorii arătă că dreapta ar trebui să aibă o majoritate puternică în ambele camere ale parlamentului, ceea ce ar putea oferi Italiei o șansă rară de stabilitate politică, după ani de tulburări și coaliții fragile.

Cu toate acestea, Meloni și aliații săi se confruntă cu o listă descurajantă de provocări, inclusiv creșterea prețurilor la energie, războiul din Ucraina și o nouă încetinire a celei de-a treia economii din zona euro.

„Trebuie să ne amintim că nu ne aflăm la punctul final, ci la punctul de plecare. De mâine trebuie să ne dovedim valoarea", a declarat Meloni, în vârstă de 45 de ani, în fața susținătorilor entuziasmați ai partidului său naționalist Frații Italiei, în noaptea de duminică spre luni.

Ea s-a angajat să susțină politica occidentală privind Ucraina și să nu își asume riscuri cu finanțele fragile ale Italiei.

În discursul său de victorie, Meloni a avut un ton conciliant.

„Dacă vom fi chemați să guvernăm această națiune, o vom face pentru toți italienii, cu scopul de a uni oamenii și de a ne concentra pe ceea ce ne unește mai degrabă decât pe ceea ce ne dezbină”, a spus ea.

Proiecțiile bazate pe mai mult de jumătate din voturile numărate plasează Frații Italiei la aproape 26%, în creștere de la doar 4% la ultimele alegeri naționale din 2018.

În schimb, Liga lui Matteo Salvini a obținut aproximativ 9% din voturi, în scădere de la peste 17% în urmă cu patru ani. Celălalt mare partid conservator, partidul Forza Italia al lui Silvio Berlusconi, a obținut și el în jur de 8%.

În pofida victoriei clare, votul nu a fost o susținere categorică pentru alianța conservatoare. Prezența la urne a fost de doar 64% față de 74% în urmă cu patru ani - un nivel scăzut record într-o țară care, din punct de vedere istoric, a avut o participare puternică la vot.

Partidul Democrat (PD), de centru-stânga, a obținut aproximativ 19%, Mișcarea 5 Stele, de stânga, a obținut aproximativ 16%, în timp ce grupul centrist „Acțiunea” a obținut puțin peste 7%.

„Este o seară tristă pentru țară”, a declarat Debora Serracchiani, un deputat important din PD. „(Dreapta) are majoritatea în parlament, dar nu și în țară”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: giorgia meloni