x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe GLOBURILE DE AUR 2014. "12 Years a Slave" şi "American Hustle", cele mai bune filme. Lista completă a câştigătorilor

GLOBURILE DE AUR 2014. "12 Years a Slave" şi "American Hustle", cele mai bune filme. Lista completă a câştigătorilor

13 Ian 2014   •   08:24
GLOBURILE DE AUR 2014. "12 Years a Slave" şi "American Hustle", cele mai bune filme. Lista completă a câştigătorilor

Lungmetrajele "12 Years a Slave", de Steve McQueen, şi "American Hustle", de David O. Russell, au fost desemnate cel mai bun film-dramă, respectiv cel mai bun film-comedie, la cea de-a 71-a ediţie a galei Globurilor de Aur, care a avut loc duminica seară, la Los Angeles.

"12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave", regizat de Steve McQueen, nominalizat la şapte categorii, a câştigat un singur trofeu duminică seară la Los Angeles, impunându-se la categoria "cel mai bun film-dramă". Atât regizorul Steve McQueen, cât şi actorii Michael Fassbender şi Chiwetel Ejiofor erau nominalizaţi la trofeul Globul de Aur din acest an pentru cea mai bună regie, cel mai bun actor într-un rol secundar într-un lungmetraj, respectiv cel mai bun rol principal masculin într-un film - dramă.

Lungmetrajul "Ţeapă în stil american/ American Hustle" a fost marele câştigător al celei de-a 71-a ediţii a galei Globurile de Aur, organizată duminică seară, la Los Angeles, unde această peliculă a obţinut trei trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun film-comedie/ musical", potrivit bbc.co.uk, citat de Mediafax. Nominalizat la şapte categorii, acest lungmetraj regizat de David O. Russell, s-a impus la alte două categorii - "cel mai bun rol principal feminin într-un film comedie/ musical (Amy Adams) şi "cea mai bună actriţă în rol secundar într-un lungmetraj" (Jennifer Lawrence).

Cea de-a 71-a gală de decernare a Globurilor de Aur a fost prezentată de actriţele de comedie Tina Fey şi Amy Poehler. Ceremonia a fost produsă de Dick Clark Productions, alături de Asociaţia presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association, HFPA), organizatoarea galei premiilor Globul de Aur.

Lista integrală a câştigătorilor:

CINEMA:


Cel mai bun film - dramă: "12 Years a Slave"

Cel mai bun film - comedie/ musical: "American Hustle"

Cea mai bună regie: Alfonso Cuaron - "Gravity"

Cel mai bun rol principal masculin într-un film - dramă: Matthew McConaughey ("Dallas Buyers Club")

Cel mai bun rol principal masculin într-un film - comedie/ musical: Leonardo Dicaprio ("Wolf of Wall Street")

Cel mai bun rol principal feminin într-un film - dramă: Cate Blanchett ("Blue Jasmine")

Cel mai bun rol principal feminin într-un film comedie/ musical: Amy Adams ("American Hustle")

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un lungmetraj: Jared Leto ("Dallas Buyers Club")

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un lungmetraj: Jennifer Lawrence ("American Hustle")

Cel mai bun scenariu: Spike Jonze ("Her")

Cel mai bun film de animaţie: "Frozen"

Cel mai bun film străin: "La Grande Bellezza" (Italia)

Cea mai bună coloană sonoră: "All Is Lost" - Alex Ebert

Cel mai bun cântec: "Ordinary Love" ("Mandela: Long Walk to Freedom")

TELEVIZIUNE:

Cel mai bun serial de televiziune musical/ comedie:  "Brooklyn Nine-Nine"
Cel mai bun serial de televiziune - dramă: "Breaking Bad"
Cel mai bun film de televiziune/ miniserie:  "Behind the Candelabra"
Cea mai bună actriţă în rol principal, într-un serial de comedie/ musical: Amy Poehler ("Parks and Recreation")
Cea mai bună actriţă într-un rol principal într-un serial de televiziune - dramă: Robin Wright ("House of Cards")
Cea mai bună actriţă în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune: Elisabeth Moss ("Top of the Lake")
Cel mai bun actor în rol principal într-un serial comedie/ musical: Andy Samberg ("Brooklyn Nine-Nine")
Cel mai bun actor în rol principal într-un serial - dramă: Bryan Cranston ("Breaking Bad")
Cel mai bun actor în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune: Michael Douglas ("Behind the Candelabra")
Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV: Jacqueline Bisset ("Dancing on the Edge")
Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV: Jon Voight ("Ray Donovan")

Premiul pentru întreaga carieră (Cecil B. deMille Award): Woody Allen

×