x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Conservatorii britanici îl presează pe Cameron să blocheze temutul val de imigranţi români

Conservatorii britanici îl presează pe Cameron să blocheze temutul val de imigranţi români

27 Ian 2013   •   12:30
Conservatorii britanici îl presează pe Cameron să blocheze temutul val de imigranţi români

Conservatorii britanici îl presează pe premierul britanic David Cameron să blocheze accesul românilor şi bulgarilor în Marea Britanie, începând cu 2014, când restricţiile actuale ar trebui să înceteze, potrivit acordului cu Uniunea Europeană, scrie The Guardian.

Conservatorii, care au obţinut o primă victorie prin anunţul lui Cameron potrivit căruia se va organiza un referendum pentru ieşirea din UE, vor să pluseze, militând pentru menţinerea restricţiilor pentru români şi bulgari.

Cameron riscă să devină ţinta vicepremierului liberal-democrat Nick Clegg, care se opune poziţiei anti-UE a Marii Britanii, însă ar putea avea parte de susţinerea opoziţiei laburiste, care militează pentru menţinerea actualelor restricţii.

Ministrul de Externe al guvernului din umbră (structură paralelă formată din opoziţie), Douglas Alexander, a cerut săptămâna trecută ca UE să le permită statelor membre mai multă flexibilitate în astfel de probleme.

De asemenea, conservatorul Mark Pritchard spune că guvernul britanic nu trebuie să aştepte referendumul, programat în următorii cinci ani pentru a acţiona în astfel de probleme.

"Înrebarea care se ridică în ceea ce priveşte valul continuu de imigranţi din ţări UE precum Bulgaria sau România este dacă trebuie să acţionăm în următoarele 12 luni sau să aşteptăm cinci ani", a declarat Pritchard.

La rândul său, deputatul conservator Stewart Jackson a anunţat că va introduce un proiect pe ordinea de zi a Parlamentului pentru a exercita presiuni asupra Guvernului, dacă acesta nu va lua nicio măsură pentru limitarea imigraţiei. 

×