x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Au început negocierile pentru pacea din Ucraina

Au început negocierile pentru pacea din Ucraina

de Redacția Jurnalul Publicat la 23 Mar 2025 20:45 Modificat la 23 Mar 2025 20:46
Au început negocierile pentru pacea din Ucraina
Hepta

Oficialii ucraineni și americani au început duminică seară discuțiile cu privire la propunerile de protejare a instalațiilor energetice și a infrastructurii critice, declară ministrul ucrainean al Apărării, citat de Reuters.

Anunțând începerea discuțiilor de la Riad, ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, care conduce delegația țării sale, a declarat pe Facebook: „Punem în aplicare directiva președintelui Ucrainei de a aduce mai aproape o pace justă și de a consolida securitatea”.

Întâlnirea din Arabia Saudită, care precede discuțiile de luni dintre delegațiile americană și rusă, are loc la scurt timp după ce trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și-a exprimat optimismul cu privire la șansele de a pune capăt războiului.

„Simt că își dorește pacea. (...) Cred că luni, în Arabia Saudită, veți vedea progrese reale, în special în ceea ce privește încetarea navală a focului între cele două țări în Marea Neagră. Iar de aici se va ajunge în mod natural la o încetare totală a focului”, a declarat Witkoff.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: negocieri pace Ucraina