x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Inflația din Marea Britanie atinge maximul ultimilor 41 de ani

Inflația din Marea Britanie atinge maximul ultimilor 41 de ani

16 Noi 2022   •   11:30
Inflația din Marea Britanie atinge maximul ultimilor 41 de ani

Majorarea facturilor la energie și a prețurilor la alimente a dus inflația britanică la un nou maxim al ultimilor 41 de ani în octombrie, potrivit datelor publicate cu o zi înainte ca ministrul de finanțe Jeremy Hunt să anunțe majorări de taxe și reduceri de cheltuieli, scrie Reuters.

Prețurile de consum au crescut cu 11,1% în termeni anuali luna trecută, cel mai ridicat nivel din octombrie 1981 și un salt mare de la 10,1% în septembrie, a declarat miercuri Oficiul Național de Statistică.

Economiștii chestionați de Reuters prognozaseră că rata inflației va crește mai puțin, până la 10,7%.

ONS a precizat că inflația ar fi urcat la aproximativ 13,8% în octombrie dacă guvernul nu ar fi intervenit pentru a limita prețul facturilor de energie pentru gospodării la 2.500 de lire sterline (2.960,25 dolari) pe an în medie.

Lovindu-i cel mai mult pe cei cu cele mai mici venituri, prețurile alimentelor și băuturilor nealcoolice au crescut cu cel mai rapid ritm din 1977, a precizat ONS.

Ca răspuns la aceste date, Hunt - care urmează să prezinte joi un nou buget - a declarat că sunt necesare decizii dure pentru a aborda creșterea prețurilor.

"Este de datoria noastră să ajutăm Banca Angliei în misiunea sa de a readuce inflația la ținta stabilită, acționând în mod responsabil cu finanțele națiunii", a spus Hunt.

 

(sursa: Mediafax)

×