Presedintele iranian ultraconservator, Mahmud Ahmadinejad, a facut miercuri o declaratie socanta, cerand in mod deschis, in cursul unei conferinte intitulate "Lumea fara sionism", ca Israelul sa fie "ras de pe harta".
"Asa cum spunea imamul Khomeiny, Israelul trebuie ras de pe harta lumii", a spus Ahmadinejad, aceasta fiind prima data dupa multi ani cand un lider iranian de rang inalt cere in mod public desfiintarea unui stat. Analistii politici considera aceasta pozitie extrem de grava, chiar daca, se stie, face parte din propaganda regizata a regimului de la Teheran. LECTII PENTRU TINERI. "Natiunea musulmana nu va permite inamicului nostru istoric sa traiasca in chiar in inima ei", a adaugat liderul iranian, a carui venire la putere, in luna august, coincide cu o evidenta inasprire a regimului islamic. Situatia este cu atat mai grava, cu cat Mahmud Ahmadinejad a facut aceste declaratii in fata a 4.000 de studenti radicali, carora le-a mai spus ca "anihilarea regimului sionist se va face doar prin unitatea palestinienilor". BLESTEME. Fost ofiter in armata ideologica a regimului, Gardienii revolutiei, actualul presedinte iranian a aparat lupta palestinienilor si i-a "afurisit" pe liderii regionali care au recunoscut sau care vor recunoaste statul Israel. "Lupta legitima pe pamantul lor ocupat face parte din razboiul palestinienilor pentru destinul lor", a adaugat liderul de la Teheran. "Liderii natiunilor musulmane care recunosc Israelul vor arde in flacara furiei propriilor popoare", a promis Ahmadinejad, adaugand ca acesti lideri ar face rau intregii natiuni musulmane. El a denuntat Israelul ca fiind creatia unei "forte de opresiune mondiala, mana in mana cu Statele Unite si cu Occidentul". RAZBOI ISTORIC. Vorbind despre "un razboi istoric intre opresor si lumea islamica, ce dureaza de mai multe secole", el a declarat ca "ultimul bastion al islamului a cazut cu un secol in urma, cand opresorii au decis crearea unui regim sionist. Ei se servesc de Israel ca de un avanpost prin care sa introduca ideile sioniste in lumea islamica".
Citește pe Antena3.ro
|
FANATISM"Asa cum spunea imamul Khomeiny, Israelul trebuie ras de pe harta lumii. Anihilarea regimului sionist se va face doar prin unitatea palestinienilor" Mahmud Ahmadinejad presedintele Iranului |