Preşedintele Italiei a fost nevoit să dizolve Parlamentul pentru a lăsa loc organizării alegerilor anticipate. Măsura a fost luată din cauza eşecului înregistrat după patru zile de negocieri între preşedintele Senatului şi partidele politice, pe marginea formării unui guvern interimar.
Preşedintele Italiei a fost nevoit să dizolve Parlamentul pentru a lăsa loc organizării alegerilor anticipate. Măsura a fost luată din cauza eşecului înregistrat după patru zile de negocieri între preşedintele Senatului şi partidele politice, pe marginea formării unui guvern interimar.
Încercările repetate ale preşedintelui Senatului italian, Franco Marini, de a negocia formarea Guvernului cu partidele din Peninsulă au eşuat după patru zile de discuţii. Motiv pentru care Parlamentul italian a fost dizolvat ieri de şeful statului, Giorgio Napolitano, care s-a opus de la bun început ideii de organizare a alegerilor anticipate.
“Decizia de dizolvare a fost impusă de rezultatul negativ” al consultărilor derulate de Marini cu partidele politice şi de “imposibilitatea identificării unei majorităţi pentru o reformă rapidă a legii electorale”, a spus preşedintele italian, deschizând astfel calea anticipatelor, care, potrivit presei din Peninsulă, ar putea fi organizate la 13 şi 14 aprilie, la doi ani de la ultimul scrutin legislativ. Consiliul de miniştri s-a reunit ieri, în jurul orei locale 13:00 (14:00 ora României), pentru a stabili data scrutinului, care ar trebui să se desfăşoare, conform legii, într-o perioadă de 45 până la 70 de zile de la dizolvarea Legislativului.
SUPER-WALTER VS CAVALERUL. Potrivit presei europene, coaliţia de centru-dreapta a fostului premier Silvio Berlusconi are cele mai multe şanse să revină la putere, ceea ce i-ar asigura magnatului media un al treilea mandat în fruntea viitorului Guvern. Berlusconi se bazează şi pe sprijinul lui Franco Frattini, care deţine în prezent funcţia de comisar european pentru Justiţie şi de vicepreşedinte al Comisiei Europene (CE). Frattini a declarat mai multor publicaţii italiene că ia în considerare o posibilă implicare a sa în campania alegerilor legislative anticipate din Italia. El a mai făcut parte din Guvernul Berlusconi, în care a deţinut postul de ministru de Externe între 2002 şi 2004, când a devenit membru al CE.
Viitoarele alegeri vor oferi italienilor un duel inedit între primarul Romei, Walter Veltroni, în vârstă de 52 de ani, supranumit “SuperWalter”, şi “Cavalerul” Berlusconi, în vârstă de 71 de ani, informează AFP. Cursa se anunţă extrem de strânsă. Berlusconi trebuie să înfrunte un politician din altă generaţie şi un partid nou – Partidul Democrat (de centru-stânga), rezultat din fuziunea între democraţii de stânga (foştii comunişti) şi catolici.
Luptă strânsă
Romano Prodi a demisionat din fruntea Guvernului la 24 ianuarie, în urma unui vot de neîncredere obţinut în Senat. După 20 de luni de la preluarea mandatului Guvernului lui Prodi, dreapta este considerată câştigătoare, potrivit sondajelor citate de Deutsche Welle. Astăzi, magnatul Berlusconi este cotat cu cele mai multe şanse de câştig. El s-a opus oricărei amânări a alegerilor anticipate şi oricărei forme de cabinet de tranziţie, chiar dacă un astfel de guvern ar fi urmat să rămână în funcţie doar timp de trei luni. Forţele de centru-dreapta se bucură de un avans în intenţiile de vot ale electoratului de cel puţin zece procente. Contracandidatul său în anunţatul scrutin din aprilie, Walter Veltroni, primarul Romei, s-a pronunţat pentru formarea unui guvern de tranziţie şi a respins, din capul locului, organizarea alegerilor înainte de 2009.
Provocare
“Italia are dreptul la
ceva nou pentru a ieşi din această perioadă de criză, de diviziuni şi de
paralizie politică. Aceasta este provocarea care ne aşteaptă în următoarele 65
de zile care precedă alegerile. Trebuie să întoarcem pagina, şi Partidul Democrat
asta va face” Walter Veltroni primarul
democrat al Romei
anca.aldea@jurnalul.ro