x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prima femeie la şefia Băncii Centrale a SUA! Janet Yellen, nominalizată pentru postul de preşedinte al Fed

Prima femeie la şefia Băncii Centrale a SUA! Janet Yellen, nominalizată pentru postul de preşedinte al Fed

10 Oct 2013   •   09:14
Prima femeie la şefia Băncii Centrale a SUA! Janet Yellen, nominalizată pentru postul de preşedinte al Fed

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a oficializat, miercuri, nominalizarea lui Janet Yellen la conducerea Rezervei Federale (Fed), afirmând că ea este "extraordinar de calificată" pentru această funcţie.

Obama a declarat că a luat în considerare "numeroşi factori" pentru a face această alegere, între care necesitatea "unei politici monetare sănătoase pentru a controla inflaţia şi pentru a crea locuri de muncă".

"Am găsit aceste calităţi la Janet Yellen", care va deveni, în cazul în care candidatura sa va fi confirmată de Senat, prima femeie ce va deţine preşedinţia Rezervei Federale, a asigurat Obama, potrivit Mediafax.

"Ea şi-a demonstrat calităţile de lider şi este dură", a declarat el. "Ea este extraordinar de calificată pentru acest rol", a declarat preşedintele, remarcând că Yellen a "tras semnalul de alarmă de timpuriu cu privire la bula imobiliară şi excesele sectorului privat", o referire la criza din 2008 din care Statele Unite încă nu şi-au revenit complet.

 La rândul său, Yellen s-a declarat "onorată" că a fost aleasă şi a afirmat că trebuie "consolidată creşterea economică".

"Ultimii şase ani au fost tumultuoşi pentru economie şi dificili pentru mulţi americani", a remarcat Yellen, făcând aluzie la perioada care s-a scurs de la începutul recesiunii din 2007-2009. "Dacă suntem cu toţii de acord atunci când spunem că trebuie să facem mai multe pentru a consolida creşterea economică (...) am făcut progrese", a adăugat ea.

Alegerea lui Yellen era aşteptată după ce fostul consilier al lui Obama, Lawrence Summers, a renunţat să mai candideze pentru acest post având în vedere opoziţia previzibilă din Congres.

În cazul în care Senatul o confirmă în funcţie, Janet Yellen, în vârstă de 67 de ani, va fi prima democrată la conducerea băncii centrale după plecarea lui Paul Volcker în 1987, şi prima femeie care conduce această instituţie.

×