Secretarul de stat american John Kerry a promis miercuri că Statele Unite ale Americii îi vor pedepsi pe asasinii celor doi jurnalişti americani James Foley şi Steven Sotloff, care au fost decapitaţi de membri ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI), informează AFP.
"Atunci când terorişti ucid, oriunde în lume, cetăţeni americani, Statele Unite îi vor face să plătească, indiferent cât va dura acest lucru. Iar cei care i-au ucis pe James Foley şi Steven Sotloff în Siria trebuie să ştie că Statele Unite îi vor face de asemenea să plătească, indiferent de timpul necesar", a declarat şeful diplomaţiei americane, care a descris executarea lui Steven Sotloff drept o sălbăticie medievală.
Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat într-o înregistrare video difuzată marţi decapitarea unui al doilea ostatic american, jurnalistul Steven Sotloff, a informat Centrul american de monitorizare a site-urilor islamiste SITE, relatează Reuters şi AFP. În înregistrarea video denumită "al doilea mesaj către America" poate fi văzut jurnalistul Steven Sotloff, în vârstă de 31 de ani, în genunchi, îmbrăcat într-o bluză portocalie, alături de un bărbat mascat înarmat cu un cuţit.
Bărbatul mascat a lansat totodată şi o ameninţare la adresa unui ostatic britanic, pe care l-a numit David Haines, şi a avertizat guvernele să retragă 'această alianţă malefică a Americii împotriva Statului Islamic', a precizat SITE. Casa Albă a subliniat că trebuie să confirme autenticitatea acestei înregistrări video.