x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Distrugerea barajului Kakhovka din Ucraina, pagube de 1,2 miliarde de euro

Distrugerea barajului Kakhovka din Ucraina, pagube de 1,2 miliarde de euro

de Redacția Jurnalul    |    20 Iun 2023   •   19:51
Distrugerea barajului Kakhovka din Ucraina, pagube de 1,2 miliarde de euro

Distrugerea vastului baraj Kakhovka a provocat pagube de 1,2 miliarde de euro, a declarat marți ministrul ucrainean al mediului, potrivit Reuters, avertizând că minele dezgropate de inundații ar putea ajunge pe coastele altor țări europene.

Prăbușirea barajului deținut de ruși la 6 iunie a dezlănțuit inundații în sudul Ucrainei și în zonele ocupate de ruși din regiunea Kherson, provocând moartea a peste 50 de persoane și distrugând case și terenuri agricole.

În cadrul unei reuniuni a miniștrilor mediului din țările Uniunii Europene, ministrul ucrainean al mediului, Ruslan Strileț, a declarat că evaluarea pagubelor este în curs de desfășurare, dar că prăbușirea barajului este deja cel mai mare dezastru de mediu de la invazia Rusiei din februarie 2022.

"Sunt lucruri pe care nu le putem restabili niciodată. Acestea sunt ecosistemele care au fost spălate în Marea Neagră. Aceasta include 20.000 de animale care probabil au murit, inclusiv specii care se găseau doar în sudul Ucrainei", a spus el.

Strilets nu a precizat ce cuprinde valoarea estimată a pagubelor de 1,2 miliarde de euro, dar a spus că prăbușirea barajului a lăsat aproximativ 1 milion de oameni fără apă potabilă după ce volumul rezervorului Kakhovka a scăzut cu trei sferturi, iar resturile vor fi aduse în alte țări.

"Europa va găsi mine rusești pe plajele sale", a spus el.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Kakhovka Ucraina