x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Karol Racz a oferit un show înduioşător

Karol Racz a oferit un show înduioşător

de Carmen Plesa    |    26 Mar 2009   •   00:00
Karol Racz a oferit un show înduioşător

Românul acuzat de două ori de viol şi eliberat pentru că nu exista vreo probă împotriva lui a înduioşat publicul şi jurnaliştii italieni cu povestea sa.



De copil, visa să ajungă călugăr ortodox. Din cei şapte fraţi, a fost singurul pe care l-au părăsit părinţii într-un orfelinat. Dar după ce a ieşit din leagănul de copii a lucrat ca brutar. Uneori primea şi salariu, dar de cele mai multe ori muncea pentru mâncare şi un adăpost. Singura "infracţiune" pe care a comis-o a fost să meargă cu trenul fără bilet, pe vremea lui Ceauşescu. Aceasta ar fi, pe scurt, povestea, spusă uneori printre lacrimi, a lui Karol Racz. Românul a fost acuzat de două ori de viol, în Italia, ţinut 35 de zile în puşcărie şi apoi eliberat, pentru că nu existau nici un fel de probe că el ar fi comis acele agresiuni, a fost marţi seară invitatul unui celebru talk-show italian, Porta a porta, de pe Rai Uno.

Povestea tristă a lui Racz, timiditatea şi simplitatea lui au impresionat publicul prezent în studio, realizatorii şi traducătoarea.

DIN "BESTIE", A AJUNS VICTIMĂ
În urmă cu o lună, poliţiştii l-au arestat sub acuzaţia că a violat o adolescentă italiancă, în parcul Caffarella din Roma. Îl indicase drept complice la viol chiar unul dintre amicii săi, Layos Isztoika. Dar probele ADN au arătat că nici Racz, nici Isztoika nu fuseseră implicaţi în violarea fetei. După ce fotografia sa a fost publicată în presa din Peninsulă, o italiancă de 41 de ani a anunţat la Poliţie că Racz este cel care a violat-o şi pe ea, în ianuarie, tot la Roma. Testele ADN au arătat, din nou, că Racz e nevinovat.

Aşa că, după 35 de zile de închisoare, a fost eliberat. Brusc, pentru jurnaliştii italieni, n-a mai fost "bestie" şi "violator", ci "un inocent" şi "o victimă". Ziarul Il Tempo a publicat chiar o fotografie mare a lui Racz, pe care scria "Acest om este nevinovat".

"Am fost ultimul dintre cei şapte copii. Părinţii mei m-au dat la un orfelinat când aveam cinci luni, pentru că nu ne puteau întreţine pe toţi. Nu i-am cunoscut. Am ieşit la 18 ani. Am mers şi am lucrat la o mănăstire. Munceam ca brutar şi ca patiser. Acum aş vrea să rămân în Italia şi să-mi reiau munca. Am făcut chiar şi o şcoală profesională", a povestit Racz la Porta a Porta.

O ALTĂ IMAGINE
"Văzut de aproape, sub lumina reflectoarelor, Racz e un om care nu are nici o legătură cu imaginea pe care au arătat-o fotografiile difuzate de Poliţie. La începutul transmisiunii, s-a ridicat de mai multe ori şi a mulţumit, aplecându-se, cu mâinile împreunate pe piept, către cei prezenţi în studio, care îl aplaudau", au relatat jurnaliştii de la Corriere della Sera. Proaspăt eliberatul din închisoare a spus că nu ştie de ce Layos Isztoika, amicul său, l-a acuzat că ar fi participat la viol.

"Din ce trăiam? Adunam fier vechi, aluminiu, cupru şi le vindeam persoanelor care mi le cereau. Sincer, nu m-am gândit niciodată dacă fac ceva rău. Ştiu doar că nu am mai comis infracţiuni. Nici în România. Acolo, o singură dată, pe timpul lui Ceauşescu, am fost amendat pentru că nu-mi cumpărasem bilet, pe tren. Pe vremea aceea era considerat un lucru grav", a povestit Racz. "Ştiu că în ultimul timp noi, românii, nu suntem bine văzuţi în Italia. Dar cea mai mare parte din noi vine aici ca să muncească cinstit. Aş vrea să rămân să muncesc", a spus Racz.

La finalul emisiunii, realizatorul Bruno Vespa a lansat un apel: "Dacă cineva ar putea să-l ajute pe acest om, am fi foarte încântaţi".

×
Subiecte în articol: externe racz