Vitali Kliciko, liderul partidului Udar, a propus Radei Supreme să-şi creeze propria comisie de anchetă pentru investigarea acţiunilor preşedintelui Viktor Ianukovici, iar pentru mai multă obiectivitate a propus să fie invitaţi şi experţi străini în componenţa acestei comisii.
"Trebuie să înfiinţăm imediat o comisie specială de anchetă pentru investigarea crimelor regimului Ianukovici, din care să facă parte şi experţi străini", a declarat luni Kliciko, conform ITAR-TASS, într-o reuniune a Consiliului de coordonare a facţiunilor parlamentare, indicând că această comisie ar trebui să prezinte publicului rapoarte săptămânale cu privire la rezultatele anchetei.
În opinia sa, se impune declanşarea urmăririi penale împotriva figurilor marcante ale regimului Ianukovici. Ar trebui ca reprezentanţilor corpului diplomatic să li se solicite ajutor în găsirea persoanelor care au reuşit să părăsească Ucraina, să fie investigate acţiunile anchetatorilor, procurorilor şi judecătorilor care au participat la represiunea împotriva activiştilor Euromaidanului, epicentrul acţiunilor de protest ale simpatizanţilor opoziţiei în ultimele aproape trei luni.
Facţiunea Udar insistă asupra examinării în Rada Supremă a proiectelor de lege privind ratificarea Statutului de la Roma privind Curtea Penală Internaţională şi scoaterea trupelor antirevoltă Berkut în afara legii.
În acelaşi timp, deputatul independent Oleg Liaşko a iniţiat un proiect de lege privind interzicerea Partidului Regiunilor şi a celui comunist în Ucraina. "Am înregistrat deja în parlament un proiect de lege în acest sens", a spus el.
Pe de altă parte, liderul partidului naţionalist Svoboda, Oleg Tiagnibok, a propus suspendarea difuzării canalelor de televiziune ruse în Ucraina, pe motiv că prezintă "distorsionat şi denaturat ceea ce se întâmplă în Ucraina".
În acest context, cei doi copreşedinţi ai misiunii de monitorizare a Parlamentului European în Ucraina, ex-preşedintele Poloniei, Aleksander Kwasniewski, şi fostul şef al Parlamentului European, Pat Cox, au avertizat împotriva manifestărilor de răzbunare, făcând apel la asigurarea unei justiţii echitabile în cazul celor responsabili pentru moartea civililor în Ucraina.
"Este nevoie de justiţie, de un proces echitabil, în conformitate cu obligaţiile internaţionale ale Ucrainei. Răzbunarea va fi o repetare a greşelilor din trecut", menţionează Kwasniewski şi Cox, într-o declaraţie comună, dată publicităţii luni la Bruxelles.
Conform unui bilanţ reactualizat, numărul victimelor confruntărilor dintre poliţie şi manifestanţi a crescut la 82 de morţi şi aproape 700 de răniţi. Preşedintele Viktor Ianukovici, împreună cu alţi oficiali ai regimului său, a fost dat în căutare pentru "crime în masă" şi riscă să ajungă pe banca acuzaţilor pentru represaliile soldate cu victime umane.