Corespondenţă de la Washington
America votează, iar atmosfera se simte de parcă ar fi Anul Nou. Azi,
în zori, vom privi cu toţii monitoarele computerelor sau ecranele
televizoarelor cu rezultatele votului. Cu toţii suntem curioşi să aflăm
care va fi cel de-al 44-lea preşedinte al SUA, în urma acestui scrutin
istoric.
De ce istoric? Pentru că America ar putea fi condusă pentru prima oară de un preşedinte de culoare. Sau, dacă alegerile vor fi câştigate de candidatul republican, America ar putea avea prima femeie în postul de vicepreşedinte, după ce s-a aflat pe punctul de a avea chiar prima femeie candidat la Preşedinţie.
Jurnaliştii au tras tare pe ultima sută de metri. Obosiţi, cu creierul "prăjit" în tot acest balamuc al alegerilor americane, încercând să descifreze "tainele" sistemului electoral, ale colegiului electoral şi ale tacticilor de campanie, în acelaşi timp încercând să simtă "mirosul" istoriei în facere.
Candidaţii au colindat, în ultima zi de campanie, în total, 17 state. John McCain deţine recordul. El a poposit în şapte state şi toată lumea se întreabă de unde atât de multă energie la un om de 72 de ani, care în ultimul an a luptat nu numai
împotriva miliardului aruncat de Barack Obama, dar şi împotriva unei "moşteniri" lăsate de o Administraţie oribilă la Casa Albă, a unui partid care pierde din ce în ce mai mult teren şi a unei populaţii însetate de "schimbare". Şi ca să pun nişte "carne" în jurul ideii – vorba lui Arnold Schwarzenegger –, exemplific concret: şeful de campanie al lui Barack Obama în Nevada a murit duminică în urma unui infarct. Nemâncat la timp, obosit şi stresat. La 44 de ani, nu a apucat să vadă rezultatele celei mai lungi şi scumpe campanii electorale din istoria lumii. În acest context, John McCain e superman.
SUB SEMNUL MORŢII
Dar Obama a primit ieri poate cea mai tristă veste din ultimii ani. Bunica sa din partea mamei, Madelyn Dunham, în vârstă de 86 de ani, a murit, după o lungă bătălie cu cancerul. Candidatul democrat, născut dintr-un tată kenyan şi o mamă americană, îşi întrerupsese în urmă cu circa zece zile campania electorală pentru a o vizita pe bunica sa în Hawaii. Aceasta l-a crescut pe tânărul Barack de la vârsta de 10 ani, în timp ce mama lui era plecată să muncească în Indonezia. În cursul unui miting în North Carolina, luni seară, Barack Obama, vizibil emoţionat, nu şi-a putut reţine lacrimile. "A murit liniştită, în somn, în patul ei, avându-i alături pe sora mea şi pe fiul ei.
Într-un fel, este acasă acum. Anunţ această veste cu teribilă tristeţe şi bucurie.
Nu vreau să vorbesc mai mult", a spus Obama imediat după aflarea tristei veşti. Dar campania a mers înainte, fără pauză, pentru că bunica sa nu ar fi vrut să-i stea în calea împlinirii unui vis. American. John McCain şi-a întrerupt discursul cu atacuri la adresa contracandidatului său numai pentru a-şi exprima condoleanţe faţă de familia lui Barack Obama.
AFARĂ CU MĂTUŞA ILEGALĂ!
Şi că veni vorba despre familie, americanii au mai aflat în ajunul alegerilor că Barack Obama are o mătuşă de origine kenyană în Statele Unite. Boston, mai exact, iar prezenţa sa este ilegală. Mătuşa locuieşte într-o locuinţă socială. Mass-media se luptă să afle cine a "scormonit" pentru aflarea acestei informaţii, în timp ce alţi experţi spun că situaţia e clară, femeia trebuie să fie deportată. "Cum este posibil ca de atâţia ani Barack Obama să nu ştie că are o mătuşă în Statele Unite? De ce nu a ajutat-o?", se întreabă retoric personajele care se perindă pe la televizor. Nici unul dintre cei doi candidaţi nu a discutat problema imigraţiei în timpul campaniei electorale, iar mass-media au ajutat la acest lucru prin "omitere". Între timp, sărmana mătuşă şi-a văzut liniştea ruinată. În situaţia ei se află zeci de mii de imigranţi.
S-au cheltuit şi bani cu nemiluita. Ceea ce unii experţi au spus în urmă cu două zile, că această campanie democrată ar putea ajunge să coste un miliard, alţii au confirmat astăzi: costul întregii campanii electorale s-a ridicat la 5 miliarde.
MOŞTENIRE GREA
Următorul preşedinte american va moşteni o situaţie economică dramatică. Statele Unite sunt în pragul recesiunii şi traversează o criză financiară, cea mai gravă după 1929. SUA rămân implicate în două războaie, în Irak şi în Afganistan. Cei doi candidaţi care doresc să îi succeadă lui George W. Bush reprezintă două generaţii diferite: Barack Obama are 47 de ani, iar John McCain – 72 de ani. Valorile şi viziunile lor sunt foarte diferite, chiar dacă ambii afirmă că reprezintă schimbarea.
NECUNOSCUTA
Factorul rasial rămâne o necunoscută majoră a scrutinului, care ar trebui să fie marcat de o participare importantă, ţinând cont de creşterea înscrierilor pe listele electorale. Anumiţi experţi apreciază că între 130 şi 135 de milioane de alegători ar putea vota, faţă de 120 de milioane în 2004 şi 105 milioane în 2000. Democraţii speră să profite de acest lucru, mai ales datorită afro-americanilor, mobilizaţi ca niciodată în jurul candidatului democrat, şi tinerilor care votează pentru prima dată. Republicanii contează pe alegătorii indecişi pentru a inversa tendinţa şi implicit pe un vot împotriva lui Obama. Votul anticipat a fost permis în circa 30 de state şi, potrivit unui studiu al Universităţii George Mason, peste 29 de milioane de alegători, majoritatea democraţi, au profitat de această oportunitate până marţi.
GROUND TROOPS
De altfel, numărul democraţilor înregistraţi oficial este mai mare decât al republicanilor. George Bush a câştigat alegerile în 2004 în parte şi datorită unui mecanism inteligent. În baza unor date cu privire la "statutul politic" al unui potenţial alegător, suporterii republicani au construit o bază de date prin care au identificat persoanele la uşa cărora să bată cu câteva zile înainte de alegeri ca să le ceară votul pentru Bush. Ei bine, în 2008, democraţii au creat şi ei un astfel de sistem. Numai că de data aceasta au beneficiat de două milioane de susţinători sau "ground troops", cum cu mândrie îi numeşte Obama.
CIFRELE JOACĂ FESTE
Ultimele sondaje, şi le-am ales intenţionat pe cele prezentate de mass-media liberale, arată că bătălia pentru Casa Albă a devenit şi mai strânsă. În Ohio, Barack Obama avea 49% din sprijinul electoratului, în timp ce John McCain culegea 45%, cu 6% nehotărâţi. În Florida, unul dintre cele mai importante state de câştigat, Barack Obama se afla la doar două procente distanţă de McCain, cu 48% şi 6% indecişi. în Pennsylvania, Obama conducea lejer, cu o diferenţă de 8 procente, iar 6% erau tot indecişi. În North Carolina, stat preponderent universitar, Barack Obama conducea cu doar un procent, el având 49% din electorat, conform sondajului. Statul Indiana oferă tot un singur procent diferenţă între candidaţi, în timp ce procentul indecişilor era tot de 6. Virginia îi oferea lui Obama un avans de 5 procente, cu 5% nehotărâţi, iar în Missouri bătălia s-a dat cot-la-cot: 47%-47%, cu 6% nehotărâţi.
VOT ÎMPOTRIVA LUI BUSH
Judecând după miliardul cheltuit de Obama şi analizând toţi factorii ce au contat în favoarea sa, întrebarea firească este: de ce Obama nu poate suna şi trâmbiţa încrezător spre Casa Albă, fără frica unei înfrângeri? Cu toată negativitatea îndreptată către George W. Bush şi republicani, cu o economie fărâmiţată, locuri de muncă pierdute, case confiscate de bănci pentru neplata ratelor, judecând după interminabilele războaie din Irak şi Afganistan, Barack Obama ar fi trebuit să fie cu mult înaintea lui John McCain în sondaje. "Este un vot împotriva lui George Bush şi a republicanilor mai mult decât un vot pentru Obama, vântul schimbării s-a simţit cu mult timp în urmă", a spus Allan J. Lichtman, profesor de istorie la American University.
ÎNCEPUTUL UNEI ERE
Lichtman apare destul de încrezător când spune că Barack Obama va câştiga alegerile. Nu încape îndoială. "E sfârşitul unei ere. Era conservatoare va fi încheiată de Barack Obama. El va aduce cu sine un Congres puternic democrat şi va schimba cu totul politicile naţionale", spune Lichtman. În opinia sa, rezultatul alegerilor a fost clar vizibil cu mult timp în urmă: "Am prezis cinci câştigători la Casa Albă până acum şi nu mă înşel când spun că Obama câştigă".
Istorie şi cafea gratis
Lucrul pe care ţi-l spune toată lumea cu privire la alegerile din America: "Sunt momente istorice". Şi de aceea poate alegători care nu s-au sinchisit vreodată să acorde zece minute pentru a vota la alegerile prezidenţiale trecute au fost acum în stare să stea chiar şi ŞAPTE ore în rând la secţia de votare, numai ca să fie siguri că au avut un cuvânt de spus. Tom Forman, analist politic, spune că vor fi trei semne prin care vom putea determina cine va fi câştigătorul alegerilor. Unu: rezultatele alegerilor vor veni prima dată din Virginia şi Indiana, pentru că aici secţiile de votare se închid primele. Dacă în oricare dintre aceste state Barack Obama ia mai multe voturi, atunci el va fi noul preşedinte al Americii. Doi: rezultatele din Ohio. "Nici un candidat democrat nu a câştigat alegerile prezidenţiale fără să câştige Ohio", a explicat Tom. Trei: dacă Barack Obama câştigă în Florida, Missouri şi Pennsylvania, răspunsul e clar."Unul dintre motivele succesului electoral îl reprezintă utilizarea noilor tehnologii media. Site-urile celor doi candidaţi au devenit principalele surse de ştiri despre campanie"
EUObserver
Contează ce va fi după alegeri
Să-l facem pe Obama preşedinte, aşa cum l-au făcut majoritatea mass-media de aici, din America, şi de peste tot din lume. Ce se va întâmpla după ziua alegerilor? Când săracii vor aştepta bani mai mulţi şi preţuri mici, când clasa de mijloc va aştepta taxe reduse sau deloc şi o miraculoasă rezolvare a crizei ipotecare, implicit a crizei economice? Când lumea va fi cu ochii ţintă să vadă cum rezolvă Obama problema Irakului şi pe cea din Afganistan, când Israelul va aştepta şi el un semn, când Rusia va încerca să speculeze slăbiciunile noii Administraţii de la Casa Albă, când..., când..., când. Să tragem linia: o mulţime de aşteptări de la sute de milioane şi un singur om să le pună cap la cap. Într-o situaţie globală mai delicată decât a fost în mulţi ani. Allan J. Litchman îl vede pe Barack Obama în ambele posturi: "Va fi un Jimmy Carter sau un Ronald Reagan". Ambele situaţii au şanse egale.Citește pe Antena3.ro