Şefii de stat şi de guvern ai statelor din Uniunea Europeană se reunesc astăzi şi mâine la Bruxelles în cadrul aşa-numitului "summit de primăvară". Interesant este că subiectul care preocupă pe toată lumea nu figurează, oficial, pe agenda discuţiilor. Teoretic, agenda economică pe următorii 10 ani este subiectul principal al reuninii care începe la ora 18:00, ora României, dar tema aflată la ordinea zilei şi pentru care se aşteaptă o rezolvare este criza din Grecia, transmite BBC. O "soluţie europeană", după cum s-a exprimat premierul spaniol José Luis Rodriguez Zapatero, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a UE.
Liderii statelor membre speră ca în cadrul summit-ului de două zile să se finalizeze un plan de ajutorare a Greciei, care ar presupune un cost de 20-30 de miliarde de euro şi implicarea Fondului Monetar Internaţional, comentează AFP. Negocierile de până acum nu au reuşit să aducă pe poziţii comune Franţa şi Germania, tocmai statele care îşi promiseseră reciproc sprijin şi o voce comună în afacerile europene. Parisul propune ca Grecia să fie scoasă din criză cu bani europeni, în vreme ce Berlinul forţează o soluţie bazată pe banii FMI şi pe "ajutoare bilaterale" din partea unor state membre ale zonei euro, refuzând ideea ca UE să achite factura în locul Greciei. Tocmai implicarea FMI nu-i surâde Franţei, care afirmă că apelarea la Fond ar fi un semn de slăbiciune din partea zonei euro, care ar dovedi că nu îşi poate rezolva singură problemele.
Cancelarul german Angela Merkel soseşte la Bruxelles şi cu alte propuneri care să împiedice repetarea situaţiei în care se găseşte acum statul elen. Merkel pledează pentru înăsprirea mecanismelor de disciplină bugetară în UE în aşa fel încât o ţară să poată fi mai uşor sancţionată sau chiar exclusă din zona euro. Cancelarul creştin-democrat va încerca să îi convingă pe ceilalţi lideri europeni că, pentru a putea combate eficient, în viitor, derapajele bugetare, trebuie aduse unele modificări tratatelor de bază ale UE.