x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel mai norocos sat din Irlanda: două bilete au obținut marele premiu la loterie

Cel mai norocos sat din Irlanda: două bilete au obținut marele premiu la loterie

de Redacția Jurnalul    |    24 Mar 2023   •   23:30
Cel mai norocos sat din Irlanda: două bilete au obținut marele premiu la loterie

Duleek este cel mai norocos sat din Irlanda după ce doi locuitori au obținut marele premiu la loterie. Câștigurile au fost acordate în interval de doar câteva luni, iar biletele norocoase au fost cumpărate de la două magazine învecinate.

Satul Duleek din comitatul Meath, are doar 4.000 de locuitori. Doi dintre aceștia au reușit să câștige jackpot-ul „Irish Lotto” în doar șase luni. Cele două bilete câștigătoare au fost vândute la magazine aflate la câteva sute de metri unul de celălalt.

Câștigul din martie a fost de 3,9 milioane de euro, iar în octombrie anul trecut, biletul câștigător a avut valoare de 8,9 milioane de euro.

În comunitate locuiește și Kathleen Sheridan, care în 2019 a câștigat 175 de milioane de euro la EuroMillions, consemnând cel mai mare premiu din istoria Loteriei Naționale Irlandeze. Cumnata lui Sheridan a câștigat și ea 600.000 de lire sterline la sfârșitul anilor 80.

Un alt premiu, în valoare de 20.000 de euro, a fost câștigat în urmă cu câțiva ani de mai mulți localnici care au jucat un bilet comun.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: loterie sat Irlanda