Marea Britanie - Medic român despre "mita de acasă”

O româncă de 33 de ani, medic, care a emigrat în Marea Britanie, le-a povestiti jurnaliştilor de la "The Guardian” despre cum funcţionează sistemul medical din România pe baza mitei şi cum mulţi dintre colegii ei au preferat să plece din ţară tocmai din cauza corupţiei.

O româncă de 33 de ani, medic, care a emigrat în Marea Britanie, le-a povestiti jurnaliştilor de la "The Guardian” despre cum funcţionează sistemul medical din România pe baza mitei şi cum mulţi dintre colegii ei au preferat să plece din ţară tocmai din cauza corupţiei.

Claudia Radu – pseudonim dat de jurnaliştii britanici – a practicat în spitalele din Bucureşti şi din Maramureş, înainte de a pleca în Marea Britanie, în 2004, să lucreze ca medic rezident.

Mita în România este peste tot, nu poţi scăpa de ea. Dar în sistemul medical e cel mai rău- spun jurnaliştii britanici. Să oferi atenţii – bani, mâncare sau băutură este un obicei cu tradiţie în România, spune The Guardian.

 "Unul dintre primele mele contacte cu mita a fost când eram în anul doi, la Facultatea de Medicină şi am fost dusă la spital cu apendicită acută. Fiind studentă la medicină, mi s-a părut nepotrivit să ofer bani personalului medical. Operaţia mea a mers bine, fără complicaţii, aşa că nu înţelegeam de ce chirurgul care mă operase insista să mai stau în spital.

A trecut o săptămână şi tot nu mi se dădea voie să plec acasă. Mama mea era convinsă că din cauză că nu i-am dat niciun ban chirurgului. Eu n-am crezut-o, dar ea s-a dus să-l vadă, i-a dat nişte bani şi mi s-a dat imediat permisiunea de a părăsi spitalul.
Personal, n-am întâlnit vreun doctor care să ceară în mod explicit o recompensă, dar rar o refuzau. Afli de la ceilalţi pacienţi sau de la asisitente care este "preţul” pentru doctor. Ori pui banii într-un plic şi-l bagi discret în buzunarul halatului doctorului, ori rogi pe cineva din echipa cu care lucrează să lase banii în biroul medicului.

Mai târziu, când am început să lucrez ca medic, am experimentat sistemul de mită din cealaltă parte. Lucram în secţia de hematologie, acolo unde veneau bolnavii de leucemie din tot judeţul

(...) Refuzam să iau bani de la pacienţi şi acesta era un lucru bine cunoscut în spital, dar mulţi dintre ei tot insistau să-mi dea ceva ca să-mi mulţumească.
Îmi amintesc de o pacientă care venea lunar pentru chimoterapie, dintr-un sat aflat la 20 de kilometri.

Auzind de la alţi pacienşi că refuz să primesc bani, mi-a adus un pui uriaş şi doi litri de vin. Când am protestat, mi-a spus” "Dar trebuie să vă dau ceva!”.

Cei mai mulţi dintre pacienţi insistau să ofere ceva. Dacă erau de prin sate, aduceau legume – în general, lucruri din gospodăria lor.  

Suma de bani pe care o primeşte un doctor depinde de cât de priceput şi de cât e de mare clientela lui. Un medic rezident care lucrează pe lângă un specialist nu prea primeşte bani, pentru că pacienţii îl "recompensează” pe medicul specialist mai întâi.

Existau foarte multe discuţii printre colegii mei de facultate despre acceptarea mitei şi ideea generală era că acesta este un lucru rău, din punct de vedere moral. O parte dintre colegii mei care au rămas în România au rămas fideli acestui principiu şi nu acceptă bani.

În 2003, şi eu şi mama mea, am avut nevoie de intervenţii chirurgicale, în instituţia unde lucram. După operaţie, mama mea a fost pusă în scaunul cu rotile, dar infirmierii care trebuiau să o ducă în salon nu se mişcau. Când i-am întrebat ce aşteaptă, mi-au spus: <<Ştii de ce aşteptăm. Nu ne-ai plătit>>. Nu a părut să conteze că eu eram îmbrăcată în halat şi că în mod evident lucram acolo. Când am început să împing singură scaunul şi şi-au dat seamă că nu o să le dau bani, au dus-o pe mama în salon, bombănind.

Intervenţia chirurgicală la care trebuia să ma supun eu se referea la îndepărtarea unei leziuni de pe faţă, despre care exista suspiciunea unui cancer de piele, aşa că voiam cel mai bun chirurg plastic. Un prieten m-a prezentat unui chirurg plastic din Bucureşti. De obicei mita se oferă după operaţie, dar mulţi pacienţi preferă să dea banii înainte de intervenţie, ca să fie siguri că medicii sunt mulţumiţi şi vor face ce e mai bun cu putinţă. Când am încercat să fac asta cu chirurgul care urma să mă opereze, mi-a refuzat banii şi mi-a spus să-i investesc în cărţi de medicină pentru mine. L-am admirat mult pentru acest lucru.

Totuşi, înainte de operaţie, am auzit tot felul de poveşti îngrijorătoare, de la pacienţi, despre anestezistul meu. Mi s-a spus că refuza să anestezieze pacienţii care nu i-au dat destui bani şi că-i trimitea înapoi în salon.Am fost foarte stresată că mi s-ar putea întâmpla şi mie acest lucru şi n-am putut să dorm în noaptea dinaintea operaţiei, îngrijorată că nu am destui bani la mine.

În România,  înainte să fii băgat în sala de operaţie, esşi dus într-o cameră unde te dezbraci de tot şi-ţi pui un fel de pânză pe tine, pentru operaţie. Îmi amintesc cum stăteam în acea cameră, doar cu pânza pe mine şi cu plicul cu bani în mână. Îmi era teamă că plicul nu o să ajungă la anestezist sau că o să adorm şi nu o să ştu ce să fac cu el. Mă panicasem că nu sunt destui bani.


Mita e aşteptată la toate nivelurile din sistemul medical, de la specialiştii de top, până la asistente şi personalul auxiliar. Îmi amintesc că înainte de operaţie, asistenta de pe salon mi-a spus că nu au un pat pentru mine. După ce prietenul meu i-a dat nişte bani, în mod miraculos un pat a devenit disponibil.
Corupţia a fost unul dintre cele mai importante motive, când am decis să plec din România. Doctorii poartă aceleaşi halate albe cu buzunare mari ca şi coafezele, şi banii sunt băgaţi în buzunarele lor ca şi cum ar fi recompensaţi pentru că au vopsit părul cuiva. Nu voiam asta. De fiecare dată când cineva a încercat să-mi dea bani doar pentru că îmi făceam meseria, m-am simţit oribil.

Din cei 300 de studenţi la medicină care au terminat cu mine, în anul 2000, cel puţin jumătate lucrează acum în străinatate.   

Am venit în Marea Britanie în urmă cu trei ani şi, deşi îmi lipseşte familia, a fost o experinţă cu adevărată pozitivă, atât din punct de vedere profesional, cât şi ca pacient. Am avut nevoie de o intervenţie chirurgicală anul trecut şi a fost o uşurare că nu a trebuit să mă gândesc la bani. N-am fost îngrijorată că nu am destui bani la mine ca să-i pot da asistentei să mă schimbe de haien sau că să-mi aranjeze patul.

Ca parte a efortului de a scapa de corupţie în România, anumite persoane au sugerat ca mitele să devină oficiale, dar nu văd cum asta ar putea funcţiona. Guvernul trebuie să înceapă să plătească salariiii mai bune doctorilor - în acest moment, nici măcar un medic specialist nu primeşte mai mult de 300 de lire sterline pe lună.


Foarte mulţi doctori fac bani de pe urma unor bieţi pacienţi şi acest lucru trebuie să înceteze. O mică parte din marii specialişti cu care am studiat în Bucureşti au avut finanţe ca să-şi construiască locuinţe cu câte 10 dormitoare. Aceste extravaganţe vin cu siguranţa din mita primită, pentru că nu ar avea cum să fie făcute doar din salariu.

Cred că fiecare are un rol în a eradica această corupţie – pacienţii trebuie să înceteze să mai ofere bani iar doctorii ar trebui să refuze să primească mită.

Dar cu sistemul de acum, să nu dai şpagă ar fi dificil. Când un membru al familiei tale sau un copil e foarte bolnav şi are urgentă nevoie de îngrijire medicală, chiar îţi permiţi să rămâi la principiul de a nu da mită, riscând să fii ignorat?”