x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe May, pe ultima sută de metri

May, pe ultima sută de metri

09 Mai 2019   •   20:10
May, pe ultima sută de metri

Premierul britanic, Theresa May, este pe punctul de a-şi programa retragerea din funcţie, a scris ieri un jurnalist de la cotidianul „The Sun”, citat de Reuters. „Înţeleg că Theresa May este aproape de stabilirea unui calendar pentru plecarea din Downing Street Nr. 10  (reşedinţa oficială a prim-ministrului Regatului Unit - n. red), fie că Brexit-ul are loc, fie că nu”, a scris pe Twitter editorialistul politic al ziarului, Tom Newton Dunn. „Prietenii lui Graham Brady (parlamentar conservator - n. red.) spun că acesta a avut «o conversaţie foarte productivă» cu ea, marți, iar acum aşteaptă opinii ferme din partea ei - care ar putea sau nu să vină la timp pentru întrunirea Comitetului 1922 (grupul parlamentar al Partidului Conservator din Camera Comunelor - n. red.) de astăzi de la ora 5 p.m.”, a mai scris Dunn. Purtătorul de cuvânt al premierului a reacţionat, afirmând că May îşi va respecta angajamentul de a demisiona după încheierea „primei faze” a retragerii din UE, adică după votarea acordului privind Brexitul de către Camera Comunelor.

 

×
Subiecte în articol: Theresa May