x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ministrul Apărării german: România vrea să simtă sprijinul ferm din partea Nato

Ministrul Apărării german: România vrea să simtă sprijinul ferm din partea Nato

de Istvan Deak    |    25 Mar 2014   •   11:48
Ministrul Apărării german: România vrea să simtă sprijinul ferm din partea Nato

Într-un interviu publicat marţi de Rheinische Post, ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, afirmă că, în replică la demersurile lui Vladimir Putin, a sosit momentul ca NATO să fie mai fermă la frontierele sale externe. “Obiectivul principal este o soluţionarea diplomatică a crizei. La asta se lucrează intensiv. Un prim pas în direcţia corectă este începutul misiunii de observare al OSCE în Ucraina. În acelaşi timp trebuie să luăm în considerare îngrijorarea întemeiată a partenerilor noştri din Nato. Acestea sunt şi îngrijorările noastre. Ţari precum Polonia, România şi Ţările Baltice vor să simtă sprijinul ferm din partea Nato. Asta nu înseamnă mai multe trupe, ci prezenţa şi exerciţiile care există permanent în cadrul Nato. Un exemplu concret este supravegherea spaţiului aerian de deasupra ţărilor baltice. Aceasta sarcină este îndeplinită de ani de zile de naţiuni Nato, inclusiv Germania, fiindcă ţările baltice nu dispun de aviaţie militară. Vorbim de o solidaritate totală în cadrul alianţei. Un sentiment puternic de siguranţă este un aport la de-escaladarea situaţiei”, a declarat Ursula von der Leyen.

Ea respinge o eventuală aderare a Ucrainei la Nato. “Nu văd posibil[ o aderare într-un viitor apropiat. Membru Nato înseamnă drepturi şi atribuţii. De la ţările Nato aşteptăm să ofere siguranţă atât în interior cât şi spre exterior. Asta înseamnă, printre altele, şi un stat de drept funcţional, o bună guvernare, absenţa corupţiei şi respectarea drepturilor minorităţilor. Acestea au fost şi solicitările mişcării populare de pe Maidan, dar ştim că Ucraina abia a păşit pe acest drum”, a comentat ministrul german.

Ursul von der Leyen consideră că situaţia actuală dovedeşte faptul că NATO nu este numai o alianţă militară, ci şi una politică. “Această situaţie mi-a întărit convingerea că alianţa militară nu poate să fie decât o parte a siguranţei, în deplină armonie cu diplomaţia şi cooperarea economică. Din motive întemeiate, Nato nu este doar o alianţă militară, ci şi una politică. Nato este o alianţă puternică, iar statele baltice trebuie să se bazeze pe asta. Pacea şi prosperitatea pot fi obţinute pe termen lung doar prin stabilitate şi cooperare. De ceea alegem calea dialogului cu Rusia ”, a subliniat Ursula von der Leyen.

×
Subiecte în articol: Ursula von der Leyen