Unii dintre urmaşii foştilor lideri nazişti s-au confesat despre sentimentele care îi încearcă şi despre repulsia faţă de trecutul odios al familiilor din care se trag.
Cea mai recentă mărturisire a fost făcută de nepoata lui Hermann Goring, Bettina Goring, care a spus că a preferat să se sterilizeze de bunăvoie decât să "perpetueze sângele unui monstru", dezvăluie Daily Mail.Unchiul ei care, deşi provenea dintr-o familie aristocrată şi se număra printre eroii germani din primul război mondial, a ajuns mai târziu în regimul lui Hitler "nr.2" atât în ierarhia partidului fostului dictator nazist, cât şi în al treilea reich, după Adolf Hitler însuşi, fiind şi şeful Aviaţiei Militare a Germaniei naziste, "Luftwaffe". După capitularea Germaniei, la 9 mai 1945, Goring a fost condamnat la moarte, ca şi alţi comandanţi nazişti, în procesul de la Nurenberg, dar s-a sinucis cu otravă în închisoare în noaptea dinaintea execuţiei la data de 15 octombrie 1946.
Bettina trăieşte acum în New Mexico, în Santa Fe, unde practică medicina naturistă.
ASEMĂNARE ŞOCANTĂ
"Mi-am legat trompele uterine la vârsta de 30 de ani, pentru că îmi era teamă să nu nasc un alt monstru. Semănam cu el (cu Hermann Goring n.r.) ... ochii, maxilarele, întreaga faţă... Semănam cu el mai mult decât propria lui fiică", a povestit Bettina. Ea a mai dezvăluit că l-a determinat şi pe fratele ei să se sterilizeze, dar şi că tatăl ei, Heinz, a fost adoptat de infamul unchi, care devenise pilot în "Luftwaffe".
Heinz a fost capturat de sovietici şi eliberat în 1952, iar când s-a întors la familie a aflat că cei doi fraţi ai lui îşi luaseră viaţa, fiindu-le ruşine de originea lor. Între timp, şi averea familiei se dusese pe apa Sâmbetei. Heinz a murit în 1981, iar Bettina susţine că niciodată nu a povestit despre Holocaust, şi nici despre Goring. În schimb, bunica ei îl adora, ca şi pe Hitler de altfel, în regimul căruia a servit ca responsabilă a Crucii Roşii.
"Dacă am viziona împreună vreun documentar despre Holocaust, ea ar spune cu siguranţă că «totul este o minciună», că «aşa ceva nu s-a întâmplat»", a mai povestit Bettina.
Un alt urmaş de nazist, Ricardo Eichmann, fiul lui Adolf Eichmann, locotenent-colonelul SS care a planificat şi aplicat acţiunile de deportare în masă şi de executare a evreilor din Europa de Est, spune că nu-şi poate explica nici acum de ce tatăl său a devenit "arhitectul-şef al Holocaustului".
După ce a reuşit să plece în Argentina cu acte false, în 1950, Adolf Eichmann a fost prins de Mossad şi adus în Israel, unde a fost judecat, condamnat la moarte şi executat la data de 31 mai 1962.
HITLER, TĂTICUL FĂRĂ COPII
Dar în timp ce Hitler nu a lăsat nici un urmaş, mulţi dintre locotenenţii lui din Reich aveau familii cu copii care se bucurau de atenţia dictatorului nazist ca şi cum ar fi fost chiar ai lui. De fapt, lui Hitler îi plăceau copiii, dar milita până la obsesie pentru o "rasă pură", cea ariană, cu care spera să populeze într-o zi tot globul. Unul dintre ei este un fin de-al lui Hitler, Niklas Frank, al cărui tată, Hans, a fost guvernatorul Poloniei ocupate, care a răspuns de lagărele de exterminare în care au pierit şase milioane de evrei.
Niklas spune că după ce a vizionat filmul "Copiii lui Hitler", al regizorului israelian Chanoch Zeevi, a dispreţuit şi mai mult trecutul odios al tatălui său, pe care îl consideră şi acum un "fanatic" al lui Hitler, de care fostul dictator nazist s-a folosit. În documentarul regizorului israelian apare şi Monika Hertwig, fiica lui Amon Goth, căpitanul nazist care s-a ocupat de lagărele morţiii din Polonia şi care a devenit personaj de film, în "Lista lui Schindler", fiind interpretat de Ralph Fiennes.
Monika povesteşte cum odată s-a întâlnit cu un bărbat care i-a povestit cum tatăl ei făcuse "un sport" din împuşcatul femeilor şi copiilor din lagăr.
Documentarul lui Zeevi urmează să fie completat pe baza mărturiilor urmaşilor naziştilor până la sfârşitul acestui an.