x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Netanyahu, susținut de parlament în privința creării unui stat palestinian

Netanyahu, susținut de parlament în privința creării unui stat palestinian

de Redacția Jurnalul    |    21 Feb 2024   •   23:20
Netanyahu, susținut de parlament în privința creării unui stat palestinian
Sursa foto: Hepta

Parlamentul israelian susține demersul premierului Netanyahu de a se opune față de crearea ”unilaterală”, la presiuni internaționale, a unui stat palestinian.

Parlamentul israelian a votat miercuri pentru susținerea declarației premierului Benjamin Netanyahu care se opune creării "unilaterale" a unui stat palestinian, ca urmare a apelurilor internaționale tot mai numeroase pentru relansarea eforturilor de a ajunge la o soluție cu două state în conflictul care durează de zeci de ani, notează Reuters.

Partidul Likud al lui Netanyahu a precizat, într-un comunicat, că 99 din 120 de parlamentari au votat pentru susținerea declarației adoptate la începutul acestei săptămâni de guvernul israelian.

Poziția israeliană arată, de asemenea, că orice acord permanent cu palestinienii ar trebui să fie obținut prin negocieri directe între cele două părți, iar nu prin impuneri sau presiuni internaționale, relevă sursa citată.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: netanyahu parlament palestina