x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ONU se pregăteşte de o intervenţie militară în Siria

ONU se pregăteşte de o intervenţie militară în Siria

07 Sep 2013   •   10:39
ONU se pregăteşte de o intervenţie militară în Siria

Agenţiile ONU prezente în Siria au întocmit planuri de urgenţă, în cazul unei intervenţii militare, dar doresc să continue să furnizeze ajutor umanitar, a declarat vineri şefa operaţiunilor umanitare ale Naţiunilor Unite, Valerie Amos, transmite AFP.

'Avem mereu planuri de urgenţă, continuăm să actualizăm aceste planuri pentru a preveni o creştere bruscă a nevoilor' umanitare în cazul unei intervenţii militare în Siria, a explicat funcţionarul ONU. Există din partea funcţionarilor ONU şi a ONG-urilor prezente 'voinţa fermă de a ne continua operaţiunile', a spus Amos într-o videoconferinţă ţinută de la Beirut, după o vizită de două zile efectuată în Siria.

Potrivit acesteia, situaţia refugiaţilor este deosebit de îngrijorătoare în Liban 'unde un locuitor din cinci este de acum sirian (...) cu efecte negative asupra economiei'.

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi a anunţat marţi că este forţat să-şi reducă din octombrie ajutorul pentru refugiaţii sirieni din Liban, în condiţiile în care fondurile adunate reprezintă doar 27% din cererea lansată de ONU, de 1,7 miliarde de dolari.

ONU dispune în Siria de 4.500 de funcţionari, în majoritate sirieni. Războiul civil din această ţară a provocat 4,25 milioane de strămutaţi, în timp ce două milioane de locuitori au fugit din Siria, refugiindu-se în ţările învecinate: Liban, Turcia sau Irak.

×