x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc acceptă demisia cardinalului chilian Riccardo Ezzati

Papa Francisc acceptă demisia cardinalului chilian Riccardo Ezzati

23 Mar 2019   •   15:58
Papa Francisc acceptă demisia cardinalului chilian Riccardo Ezzati

Papa Francisc a acceptat demisia cardinalului chilian Riccardo Ezzati, arhiepiscop de Santiago, care şi-a prezentat demisia în mai 2018 alături de toţi cei 44 de episcopi romano-catolici chilieni, în urma scandalului de abuzuri sexuale care a zguduit Biserica catolică din Chile, a anunţat sâmbătă Vaticanul citat de AFP şi EFE. 

Decizia intervine într-un moment în care, potrivit mass-media locale, o curte de apel din Chile a confirmat vineri acuzaţiile împotriva cardinalului Ezzati de tăinuire a abuzurilor sexuale comise de trei preoţi din arhidioceza sa. În locul cardinalului Ezzati, papa a numit un administrator apostolic. 

Convocat de procurorul chilian în octombrie anul trecut, cardinalul Ezzati, cel mai înalt responsabil al Bisericii catolice chiliene, a preferat să păstreze tăcerea deşi a promis în faţa presei că va colabora cu justiţia. 

Decizia intervine şi după ce luni papa Francisc, în numele prezumţiei de nevinovăţie, a refuzat demisia cardinalului francez Philippe Barbarin, condamnat în primă instanţă la şase luni de închisoare cu suspendare tot pentru tăinuirea de abuzuri sexuale comise de un preot. 

Chile este una dintre ţările cele mai grav afectate de scandalul abuzurilor sexuale comise de membri ai clerului şi de gestionarea acestor abuzuri de către autorităţile ecleziastice. 

Papa Francisc a efectuat o vizită foarte controversată în ianuarie 2018, care a a avut ca rezultat în aprilie acelaşi an o scrisoare a episcopilor chilieni "de mea culpa". în care recunoşteau "erori de apreciere" privind scandalul abuzurilor sexuale care a afectat Biserica Catolică chiliană. 

După audierea mai multor victime, papa i-a convocat pe toţi episcopii chilieni la Vatican, în mai 2018, pentru o reuniune de trei zile la capătul căreia toţi episcopii şi-au depus în bloc demisia. De atunci, papa a acceptat şapte dintre aceste demisii. 

La jumătatea lunii ianuarie, papa a primit cinci prelaţi chilieni la Vatican, printre care şi monseniorul Ezzati, cu care a avut "un dialog fratern", potrivit Conferinţei episcopale chiliene.

AGERPRES

×