x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În convalescență, Papa Francisc a citit o rugăciune de la o fereastră a palatului din Vatican

În convalescență, Papa Francisc a citit o rugăciune de la o fereastră a palatului din Vatican

de Redacția Jurnalul    |    08 Dec 2023   •   19:15
În convalescență, Papa Francisc a citit o rugăciune de la o fereastră a palatului din Vatican

Papa Francisc a citit vineri rugăciunea Angelus de la o fereastră a Palatului Apostolic din Vatican, transmițându-și mesajul fără ajutor pentru prima dată de când a suferit o inflamație pulmonară acută, în urmă cu două săptămâni.

Papa Francisc s-a simțit suficient de bine pentru a citi vineri rugăciunea Angelus de la o fereastră a Palatului Apostolic din Vatican, vorbind fără ajutor pentru prima dată de când a suferit o inflamație pulmonară acută, în urmă cu două săptămâni, relatează Reuters.

Suveranul pontif, care împlinește 87 de ani la sfârșitul acestei luni, le-a cerut colaboratorilor să îl ajute să citească rugăciunile și mesajele sale în perioada problemelor se dănătate, iar săptămâna trecută a anulat o călătorie planificată la summitul climatic COP28 de la Dubai.

Marcând sărbătoarea catolică a Immaculatei Concepții, Papa Francisc a apărut la fereastra Palatului Apostolic. El a stat în picioare pe toată durata scurtei rugăciuni Angelus, a zâmbit și a salutat mulțimea din piață.

"Le cer tuturor credincioșilor să se roage pentru pace în Ucraina, în Palestina și Israel și în toate ținuturile rănite de război. Cerem pentru pace, pentru ca inimile să fie liniștite", a spus el.

 

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: papa francisc rugaciune