x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc vrea să viziteze Mongolia 

Papa Francisc vrea să viziteze Mongolia 

de Redacția Jurnalul    |    06 Feb 2023   •   11:45
Papa Francisc vrea să viziteze Mongolia 

Papa Francisc a declarat duminică vrea să continue să călătorească în ciuda afecțiunii sale la genunchi, anunțând că și-a propus să meargă în Mongolia în septembrie. Călătoria ar fi prima efectuată vreodată de un papă în această țară asiatică.

Declarația a fost făcută duminică, la bordul avionului, în timp ce Papa se întorcea la Roma după vizita din Republica Democrată Congo și Sudanul de Sud

„Pe 29 septembrie voi merge la Marsilia și de acolo voi zbura spre Mongolia, dar acest lucru nu este încă sigur, există o posibilitate", a spus el.

Dacă despre călătoria de o zi în orașul Marsilia existau informații, anunțul despre Mongolia a reprezentat o mare surpriză. Totuși, vizita se va realiza în funcție de starea de sănătate a Papei.

În luna august a anului trecut, Francisc l-a numit pe arhiepiscopul Giorgio Marengo, un italian, primul cardinal care va fi stabilit în Mongolia. Țara are mai puțin de 1.500 de catolici, dar este importantă din punct de vedere strategic, deoarece se învecinează cu China, unde Vaticanul încearcă să îmbunătățească situația catolicilor.

În calitate de papă, Francisc a făcut 40 de călătorii în străinătate. El a mai spus că, probabil, va merge în India anul viitor. De asemenea, Papa va vizita Portugalia în luna august a acestui an.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: papa francisc mongolia