x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentul din Sri Lanka votează pentru un nou președinte, pe fondul protestelor masive

Parlamentul din Sri Lanka votează pentru un nou președinte, pe fondul protestelor masive

20 Iul 2022   •   10:49
Parlamentul din Sri Lanka votează pentru un nou președinte, pe fondul protestelor masive
Sursa foto: Hepta

Sunt măsuri de securitate extremă, miercuri, în jurul Parrlamentul din Sri Lanka, în timp ce legislatorii se pregătesc să aleagă între trei candidați pentru funcția de președinte, în speranța că noul lider ar putea scoate insula dintr-o criză economică și politică ce au condus la proteste violente.

O victorie a președintelui interimar Ranil Wickremesinghe, unul dintre cei doi candidați principali, dar căruia mulți cetățeni din Sri Lanka i se opun, ar putea duce la noi demonstrații ale oamenilor furioși pe elita aflată la conducere după luni de penurie paralizantă de combustibil, alimente și medicamente, au declarat mai mulți protestatari, potrivit Reuters.

„Dacă Ranil ajunge (la putere), nu putem avea stabilitate”, a declarat Duminda Nagamuwa, care a organizat proteste în Colombo după ce nominalizările au fost finalizate. Alți protestatari au declarat că președintele interimar este un aliat al puternicei familii Rajapaksa, pe care o acuză de criza economică.

Celălalt candidat principal, Dullas Alahapperuma, deputat al partidului de guvernământ, este mai acceptabil pentru protestatari și opoziție, dar nu are experiență de guvernare la nivel înalt într-o țară care abia dacă mai are dolari pentru importuri și care are nevoie disperată de un plan de salvare din partea FMI.

Cel de-al treilea candidat, Anura Kumara Dissanayaka, liderul partidului de stânga Janatha Vimukti Peramuna, are doar trei locuri în parlamentul de 225 de membri și nu are nicio șansă realistă de a câștiga.

Sute de polițiști, trupe paramilitare și militare au fost desfășurate în jurul clădirii parlamentului, iar un drum de acces avea cel puțin trei baricade. Personalul de securitate aflat în bărci rapide a patrulat pe un lac din jurul clădirii, iar jeep-uri militare și vehicule blindate au stat parcate în perimetrul clădirii.

Wickremesinghe, prim-ministru de șase ori, a devenit președinte interimar săptămâna trecută, după ce președintele de atunci, Gotabaya Rajapaksa, a fugit în Singapore, când sute de mii de oameni au ieșit în stradă împotriva administrației sale și i-au ocupat reședința oficială și biroul.

De asemenea, protestatarii au incendiat locuința privată a lui Wickremesinghe și i-au luat cu asalt biroul.

Nu a fost clar cât de mult sprijin au Wickremesinghe, în vârstă de 73 de ani, și Alahapperuma, în vârstă de 63 de ani, în parlament.

Wickremesinghe este susținut de o parte a partidului de guvernământ care avea un total de 145 de locuri la ultimele alegeri parlamentare din 2020. Alahapperuma are sprijinul celeilalte secțiuni, precum și al principalului partid de opoziție care a obținut 54 de locuri la ultima rundă. Mai multe partide mici au promis, de asemenea, că îl vor susține.

Ultimele cifre nu sunt clare, deoarece unii parlamentari au devenit independenți.

Un candidat care va primi mai mult de o treime din voturile valabil exprimate va fi declarat ales. În cazul în care niciun candidat nu atinge acest prag, cel cu cel mai mic număr de voturi va fi eliminat din competiție, iar preferințele parlamentarilor vor fi luate în considerare pentru a se ajunge în cele din urmă la un câștigător.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sri lanka