Autorităţile turce au arestat 109 migranţi ilegali şi trei călăuze în provincia Izmir (vest) în timp ce se pregăteau să părăsească ţara, conform Agerpres.
Operaţiunea a avut loc în oraşul Urla, care nu a precizat când aceasta a avut loc şi nici naţionalitatea celor 109 persoane reţinute, însă a afirmat că un palestinian se afla printre cei trei „organizatori”.
Turcia, care găzduieşte circa 3,5 milioane de refugiaţi sirieni, este de asemenea o ţară de tranzit importantă pentru cei care fug de conflicte în Orientul Mijlociu şi încearcă să ajungă în Europa. Mulţi trec prin Turcia pentru a ajunge în Grecia vecină.
Ministrul de interne turc, Süleyman Soylu, a declarat vineri că în Turcia au fost arestaţi în acest an 265.000 de migranţi ilegali, relatează agenţia de presă Anadolu. În total, 536 de persoane au fost arestate în întreaga ţară în săptămâna 21-28 decembrie, potrivit unui comunicat publicat sâmbătă de Ministerul de Interne turc.