x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Portugalia: Criza creşte numărul omuciderilor

Portugalia: Criza creşte numărul omuciderilor

20 Iul 2013   •   16:24
Portugalia: Criza creşte numărul omuciderilor

Numărul omuciderilor în Portugalia este în creştere, scrie cotidianul portughez Jornal de Noticias , adăugând că semnalele alarmante au apărut încă din 2012, "dar tendinţa a continuat în cursul primului trimestru de anul acesta, cu o creştere de 20%”.

Un număr de 71 de omucideri au fost înregistrate în această ţară de la începutul anului, cu opt mai multe decât între ianuarie şi sfârşitul lunii iulie 2012.

În timp ce o sursă apropiată de magistratură declară că această criză provoacă "conflicte mai mari în familiile portugheze”, un specialist de la o asociaţie de susţinere psihologică explică pentru cotidian că "trăim într-o dictatură financiară, şi oamenii şi-au pierdut speranţa că lucrurile se vor schimba. Problemele financiare se acumulează şi se înrăutăţesc. Oamenii devin disperaţi şi recurg la violenţă”.

×
Subiecte în articol: omucideri Portugalia