x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Povestea celui mai bătrân copac de pe Pământ

Povestea celui mai bătrân copac de pe Pământ

15 Noi 2012   •   12:17
Povestea celui mai bătrân copac de pe Pământ
Sursa foto: www.collectorsweekly.com

În 1964, un tânăr geolog din Nevada a descoperit cel mai bătrân organism de pe Pământ, după ce tocmai îl omorâse. Tânărul se numea Donald Rusk Currey şi era încă student. Pomul pe care îl tăiase făcea parte din specia Pinus Longeva, scrie Antena 3.

Aflat într-o pădure din Wheeler Peak, pomul avea nu mai puţin de 5.000 de ani.

Dar cum putea ca un „copăcel” înrudit cu pinul, care avea o înălţime de numai 6 metri să fie cel mai bâtrân organism de pe Terra şi să întreacă în vechime imenşii sequoia?

Longevitatea organismelor din Marele Bazin (Great Basin) a fost scoasă la lumină pentru prima oară de doctorul Edward Shulman în 1950. Acesta a şocat comunitatea ştiinţifică de la acea vreme, care credea că vechimea unui organism este direct proporţională cu mărimea lui.

Citeşte povestea celui mai bătrân copac de pe Pământ pe www.antena3.ro

×
Subiecte în articol: specie copac pom organism longevitate