Cancelarul Jeremy Hunt a declarat deja că măsurile vor avea ca scop controlul creșterii în spirală a prețurilor, adăugând că va lua „decizii dure, dar necesare” pentru a readuce economia pe drumul cel bun.
Inflația globală a ajuns 11,1% - cea mai ridicată din 1981 încoace. La alimente, inflația a atins 16,2% în în octombrie, în creștere de la 14,5%, cu o lună înainte. Opoziția laburistă nu a pierdut ocazia să atace politic, cancelarul guvernului din umbră spunând că „britanicii simt impactul creșterii inflației mult mai mult decât alte țări deoarece 12 ani de eșec economic al conservatorilor ne-au lăsat expuși oricăror șocuri”.
Energia scumpește brânza, brânza aruncă în aer inflația
Articole precum laptele, pastele, margarina, ouăle și cerealele s-au numărat printre produsele alimentare care au înregistrat cele mai puternice creșteri ale prețurilor în octombrie, se arată într-un comunicat al Oficiului Național de Satistică (ONS) din Marea Britani, care monitorizează în fiecare zi prețurile a sute de produse dintr-un așa-zis „coș de mărfuri”.
Grant Fitzner, economist-șef la ONS, a declarat că în ultimul an „prețurile gazelor au crescut cu aproape 130%, în timp ce energia electrică a crescut cu aproximativ 66%”. El a spus că, în ciuda faptului că guvernul a limitat creșterea facturilor la energie în octombrie prin schema de garantare a prețurilor la energie, prețurile la gaz și electricitate au fost chiar și așa forța motrice din spatele inflației. Fără suportul pentru facturi (limitate la 2.500 de lire sterline pe an!), ONS estimează că inflația ar fi crescut cu până la 13,8%.
Recesiunea, „cadou” de Crăciun
Pe măsură ce inflația crește, întreprinderile își majorează prețurile, iar gospodăriile își reduc cheltuielile. Banca Angliei a crescut, de asemenea, ratele dobânzilor la 3%, în încercarea de a reduce creșterea prețurilor prin scumpirea împrumuturilor. Dar acest lucru crește costul creditelor ipotecare și al altor împrumuturi. În aceste condiții, economia Marii Britanii ar putea intra în recesiune la sfârșitul anului. Recesiunea este declarată atunci când economia se contractă două trimestre la rând, iar ultimele cifre arătă că economia s-a contractat deja cu 0,2% între iulie și septembrie.
Inflația prețurilor alimentelor în Marea Britanie a ajuns la cea mai mare rată din ultimii 45 de ani, determinată de creșterea prețurilor laptelui și brânzei