Deşi este conştient că Pennsylvania are o importanţă crucială în alegerile de astăzi, Barack Obama nu şi-a făcut simţită prezenţa în ultimele zile. În schimb, a "adunat" câteva dintre cele mai mari nume ale muzicii pentru a face campanie şi a câştiga voturi pentru el.
Ieşiţi la vot!
Potrivit Sky News, Obama conduce în statul Pennsylvania, însă nu la o diferenţă care să-l liniştească. McCain ştie că nu are nicio şansă aici, dat fiind faptul că majoritatea electoratului este de culoare, însă face tot ce este posibil pentru a echilibra situaţia. Democraţii l-au trimis în Pennsylvania pe Joe Biden, candidatul la postul de vicepreşedinte, pentru a le vorbi alegătorilor şi a-i convinge să voteze cu McCain.
Dar nici Obama nu stă degeaba. Viitorul posibil preşedinte a strâns câteva nume reprezentative ale hip-hop-ului şi R'n'B-ului pentru a-l ajuta. Mary J Blige, P. Diddy şi Jay-Z şi-au făcut apariţia pe o scenă, cu sloganul "Ieşiţi şi votaţi", mii de americani adunându-se pentru a-şi asculta artiştii preferaţi. Cei trei le-au spus alegătorilor, pe ritmuri de rap, că dacă vor merge la vor, Obama va câştiga. "Ştim cu toţii că Pennsylvania este un stat nehotărât. Acesta este statul care va decide câştigătorul", le-a spus Diddy fanilor. Jay-Z, care a urmat după Diddy pe scenă, a adăugat: "Suntem mai numeroşi. Dacă veţi merge şi veţi vota schimbarea, vom câştiga. Este foarte simplu". Vincent Garett, student la Universitatea Temple a declarat: "Cred ca a fost o idee minunată. O grămadă din oamenii aştia au ascultat muzică, au cumpărat o groază de cd-uri, şi sunt sigur că vor merge şi la vot".
Bebeluşele lui Diddy îl susţin pe Obama!
E lucru ştiut că Diddy, ca de altfel mai toate celebrităţile, îl susţine cu mare patimă pe Obama. Recent, the one and ONLY Bad Boy 4 Life a făcut ce-a făcut şi şi-a convins şi gemenele, Jesse James şi D’Lila Star, să îi facă niţică reclamă celui mai monden wannabe Preşedinte din istoria Americii!
Citește pe Antena3.ro