Membri ai mişcării de opoziţie Cealaltă Rusie au aruncat sâmbătă cu roşii înspre regele Olandei, Willem-Alexander, aflat în vizită la Moscova, pentru a denunţa sinuciderea unui militant rus în această ţară după ce i-a fost refuzat azilul politic - informează Mediafax.
"Vrem să îi amintim de Alexandr Dolmatov regelui Olandei Willem-Alexander - am aruncat cu roşii", a scris pe contul său de Twitter Serghei Aksenov, unul dintre liderii Celeilalte Rusii, mişcare care a urmat partidului naţional-bolşevic (natsbol), interzis.
Scena s-a produs în faţa conservatorului Ceaikovski, în centrul capitalei ruse, a precizat acesta.
Aksenov a adăugat că doi militanţi care au participat la această acţiune au fost arestaţi.
Conform agenţiei de presă RIA Novosti, roşiile nu l-au atiins pe regele Olandei.
Alexandr Dolmatov, membru al partidului neînregistrat Cealaltă Rusie al scriitorului Eduard Limonov, s-a sinucis în ianuarie într-un centru de arest din Olanda, unde fusese plasat după respingerea cererii sale de azil politic.
Acesta fugise din Rusia după ce fusese inculpat alături de alţi militanţi pentru o manifestaţie care s-a încheiat în confruntări violente cu poliţia la 6 mai 2012, înainte de investitura la Kremlin a lui Vladimir Putin, reales pentru al treilea mandat de preşedinte.
Arestat la Moscova în cursul acestei manifestaţii, militantul a fost eliberat, însă se temea că va fi arestat şi inculpat pentru "tulburări masive", la fel ca şi alte 20 de persoane.
Regele Olandei s-a întâlnit vineri cu preşedintele Federaţiei Ruse Vladimir Putin la Moscova, pe fondul tensiunilor în relaţiile bilaterale în ultimele săptămâni provocate de sechestrarea în Oceanul Artic a unei nave Greenpeace sub pavilion olandez şi a unor incidente care i-au implicat pe diplomaţi ai celor două state.