Muncitorii din statele est-europene care au aderat la Uniunea Europeană în 2004 vor avea acces necondiţionat pe piaţa muncii din Germania abia în 2011.
Germania încearcă, astfel, să minimizeze efectele crizei şi să-şi protejeze cetăţenii de şomaj.
Libera circulaţie în cadrul Uniunii
Europene a devenit o victimă colaterală a crizei economice mondiale. Germania a decis că deschiderea pieţei muncii pentru muncitorii din estul Europei ar fi contraproductivă şi ar afecta interesele lucrătorilor germani. Prin urmare, Guvernul va menţine restricţiile pentru cetăţenii din statele care au aderat la UE în 2004, potrivit declaraţiilor ministrului Muncii şi Afacerilor Sociale, Olaf Scholz. Într-un interviu apărut în publicaţia Bild, citată de Agerpres, oficialul a anunţat că esticii vor avea acces necondiţionat pe piaţa muncii abia din 2011, în loc de 2009, când expiră prima “etapă” a restricţiilor. Ceea ce înseamnă că românii şi bulgarii, ale căror ţări au aderat în 2007, nu au nici o şansă de a lucra în Germania înainte de 2012.
Pentru a argumenta decizia, Scholz a făcut referire la recesiunea economică mondială tot mai accentuată, spunând că, din această cauză, “nu este momentul potrivit pentru a ne deschide înainte de vreme piaţa muncii pentru toţi muncitorii” din noile state membre.
Germania îşi anunţase încă de la jumătatea anului trecut intenţia de a-şi menţine închisă piaţă muncii, înainte ca recesiunea economică să lovească Europa.
În mod formal, Germania trebuie să comunice Comisiei Europene decizia sa până la sfârşitul lui aprilie.
“Vechile” state membre UE au putut impune muncitorilor din ţările est-europene aderate la Uniune în 2004 o perioadă de tranziţie de maximum şapte ani, perioadă divizată în trei etape, de doi, trei, respectiv doi ani. După fiecare etapă, statele care au limitat accesul muncitorilor au obligaţia să comunice Bruxellesului decizia lor de a ridica sau menţine restricţiile, plus argumentele aduse în sprijinul deciziei de a prelungi perioada de tranziţie. Cum în mai 2009 expiră şi cea de-a doua etapă, Germania va mai putea menţine aceste restricţii pentru cel mult doi ani, din 2011 fiind obligată să permită liberul acces al esticilor pe piaţa sa. Germania şi Austria au rămas singurele state cu vechime din UE care adoptă această poziţie. Toate celelalte ţări şi-au deschis piaţa muncii pentru statele care au devenit membre în 2004.
“În întreaga lume vedem schimbări economice semnificative. Locurile de muncă sunt ameninţate. Acum nu este momentul pentru o deschidere rapidă a pieţei muncii pentru toţi lucrătorii din noile state membre UE”
Olaf Scholz ministrul german al Muncii
Citește pe Antena3.ro