România, nevinovată în cazul Munaf

Comitetul pentru Drepturile Omului (HRC) de la Geneva a respins plângerea împotriva României a lui Mohamad Munaf (foto), care a fost condamnat la moarte prin spânzurare în Irak pentru implicarea sa în răpirea a trei jurnalişti români, formulată în decembrie 2006. Arabul cu dublă cetăţenie, inclusiv română, a acuzat statul român că nu s-a implicat în procesul său, fapt ce a dus la încălcarea drepturilor lui fundamentale.

Comitetul pentru Drepturile Omului (HRC) de la Geneva apreciază că acuzaţiile lui Mohamad Munaf împotriva statului român, potrivit cărora autorităţile române ar fi ştiut că el va fi supus unor proceduri penale, după ce a părăsit Ambasada României din Bagdad, sunt şi rămân pure speculaţii, scrie Mediafax. Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat la 30 iulie punctul de vedere în cazul petiţiei depuse de Munaf, iar răspunsul a fost făcut public abia la sfârşitul lunii august.

În apărarea sa, partea română a susţinut că România l-a condamnat pe Munaf pentru terorism şi nu a avut control asupra asupra zonei din Bagdad în care se afla încarcerat arabul, el neaflându-se, practic, sub controlul efectiv al statului român. Reprezentanţii României la acest proces au arătat că Munaf a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru că a "constituit şi sprijinit un grup terorist, pentru că a finanţat un astfel de grup şi pentru complicitate la activităţi teroriste", după cum s-a consemnat şi în decizia HCR.

În hotărâre s-au reţinut motivele prezentate de partea română, prin care se arată că statul român "caută diferite posibilităţi de punere în aplicare a acestei hotărâri interne faţă de Mohamad Munaf, dată fiind detenţia continuată a acestuia în Irak".

VICTIMĂ
Tot în documentul HCR se mai arată că Munaf nu a mai fost subiect al jurisdicţiei statale de când a părăsit România, în 15 martie 2005: "El nu a mai fost sub «puterea controlului efectiv» al statului român, aşa cum cer normele de implementare ale normelor Convenţiei Internaţionale ale Drepturilor Politice şi Civile, impuse statelor membre". Potrivit legii, pentru inculparea României ar fi trebuit să se demonstreze că era sub puterea sau controlul efectiv al autorităţilor române şi că ar fi existat o legătură de cauzalitate între agenţii români şi drepturile pe care Munaf pretinde că i-au fost încălcate.

Or, în documentul HRC se menţionează că personalul român din care au fost compuse cele două divizii multinaţionale, trimise în baza convenţiei Forţei Multinaţionale pentru eliberarea Irakului --, nu a avut acces în centrul de detenţie de la "Camp Cropper", unde a fost deţinut Munaf, excepţie făcând acele persoane care asigurau tratamentele medicale.

România l-a considerat o "victimă" pe Munaf, se mai arată în motivele expuse HCR de către partea română, în perioada dintre capturarea lui, împreună cu trei ziarişti români, Marie-Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, şi până la eliberarea lor, adică din 28 martie 2005, până în 22 mai 2005. După eliberarea sa, Munaf nu s-a mai aflat sub jurisdicţie română.




DIVERGENŢE ŞI PUNCTE COMUNE
HRC a mai reţinut că, deşi există divergenţe între relatările despre o serie de fapte care alcătuiesc acest caz, ambele părţi au în susţinerea lor puncte comune. Astfel, Munaf a fost adus la Ambasada Română, unde a rămas timp de câteva ore, şi el însuşi a cerut explicit să fie dus la Ambasada SUA din Bagdad, în baza faptului că deţine dublă cetăţenie, inclusiv americană. Munaf nu şi-a dat seama atunci că ar putea fi pus sub acuzare în Irak şi că, în consecinţă, ar putea avea nevoie de sprijinul României, fapt pe care el l-a imputat României.

Aceasta a fost prima problemă pe care membrii Comitetului au analizat-o. Munaf a încercat să îi impute României suferinţele prin care a trecut el, inclusiv faptul că a fost condamnat la moarte, invocând o eventuală prezenţă a românilor în echipa forţei multinaţionale din Irak, MNF-I, care îl eliberase împreună cu jurnaliştii români. HRC a ajuns la concluzia că România nu a avut reprezentanţi în MNF-I, chiar dacă autorităţile ţării noastre au iniţiat şi planificat operaţiunea de eliberare a ostaticilor, şi nici în rândul personalului de la "Camp Cropper", unde a fost încarcerat Munaf.

A doua problemă analizată de HRC a fost cea legată de momentul când Munaf a fost adus la Ambasada României din Bagdad, de unde a fost preluat de forţele MNF-I şi dus la Ambasada Statelor Unite. Munaf a stat doar câteva ore la Ambasada României din Bagdad, timp în care era, într-adevăr, în custodia statului român, chiar dacă se afla, de fapt, în mâinile MFN-I. Însă Munaf a cerut după aceea să fie dus la Ambasada SUA şi nici nu a solicitat ajutorul explicit al statului român, pe teritoriul căruia se afla încă, înainte de a fi dus la Ambasada americană, autorităţile române nefiind în situaţia de a anticipa o eventuală încălcare a drepturilor lui Munaf.

Faţă de acuzaţiile lui Munaf, care pretinde că, deşi este cetăţean român, România nu a făcut nimic în favoarea lui în procesul din Irak, în urma căruia a fost condamnat la moarte prin spânzurare, HRC a decis că "acuzaţiile reclamantului, cum că statul român ar fi ştiut care vor fi consecinţele plecării sale (de la ambasada română, n.r), sunt, şi rămân, pure speculaţii".