x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rubla se apreciază PUTERNIC. Ajunge la recordul maxim al ultimilor doi ani

Rubla se apreciază PUTERNIC. Ajunge la recordul maxim al ultimilor doi ani

05 Mai 2022   •   13:17
Rubla se apreciază PUTERNIC. Ajunge la recordul maxim al ultimilor doi ani
Sursa foto: Hepta

Rubla se apreciază puternic ajungând la recordul maxim al ultimilor doi ani. Aceasta a ajuns la o paritate de 66,30 de ruble/dolar, cel mai mare nivel din martie 2020, arată Business Insider.

În pofida pregătirilor Uniunii Europene de a interzice petrolul rusesc, rubla a atins maximul ultimilor 2 ani.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus un al șaselea pachet de sancțiuni economice împotriva Rusiei, din cauza invaziei în Ucraina, care curpind un embargo treptat asupra petrolului rusesc și scoaterea a trei bănci, printre care Sberbank, din sistemul SWIFT.

Tendinţa optimistă a rublei este în contrast puternic cu situaţia monedei de la începutul lunii martie, când aceasta a scăzut dramatic, ajungând la peste 108 ruble/dolar.

Autoritățile de la Moscova au contracarat loviturile prin măsuri precum creşterea ratelor dobânzilor, legarea rublei de aur, interzicerea vânzărilor de acţiuni către străini, impunerea plăţilor pentru gaze în ruble. Centrala energetică a implementat controale stricte şi a ordonat exportatorilor care câştigă valută străină să convertească 80% din profiturile din străinătate în ruble.

„Eforturile Rusiei de a susţine rubla par să funcţioneze, în pofida sancţiunilor impuse de ţările occidentale, care vizează tăierea accesului Kremlinului la resurse externe şi paralizarea capacităţii naţiunii de a-şi finanţa războiul împotriva Ucrainei”, arată compania de brokeraj neozeelandeză BlackBull Markets.

 

×
Subiecte în articol: Rusia economie rubla