"Dacă aș putea părăsi Rusia chiar acum, aș face-o. Dar nu pot să renunț la slujbă. Vreau să mă mut din Rusia cât mai repede posibil. Sunt speriat aici, au fost arestati oameni pentru ca au vorbit impotriva 'liniei de partid'. Simt rușine și nici nu i-am votat pe cei aflați la putere", spune Andrej, designer industrial, în vârstă de 31 de ani. E nu-și permite să obțină un credit ipotecar la Moscova pentru că dobânzile au fost majorate.
Milioane de ruși ca el încep să simtă efectul sancțiunilor economice occidentale care vor să pedepsească țara pentru că a invadat Ucraina vecină.
Rușii se înghesuie la bancomate
Sancțiunile care lovesc acum Rusia sunt descrise drept război economic. Au scopul de a izola țara și de a crea o recesiune profundă. Liderii occidentali speră că măsurile fără precedent vor aduce o schimbare de gândire la Kremlin.
Rușii obișnuiți sunt afectați puternic pentru că și-au văzut economiile spulberate. Viețile lor sunt deja perturbate. Sancțiunile împotriva Băncii centrale și a celor mai mari instituții financiare includ întreruperea acestora de la Visa și Mastercard și, în consecință, Apple Pay și Google Pay.
Daria, 35 de ani, manager de proiect dîn Moscova, spune că nu poate circula cu metroul.
"Plătesc întotdeauna cu telefonul, dar pur și simplu, azi nu a funcționat. Au mai fost și alți oameni cu aceeași problemă. S-a dovedit că sunt operate de banca VTB, care este sancționată și nu poate accepta Google Pay și Apple Pay. În schimb, a trebuit să cumpăr un card de metrou. De asemenea, nu am putut plăti într-un magazin astăzi, din același motiv”.
Banca centrală a Rusiei a majorat dobânda cheie la 20% ca răspuns la sancțiuni, după ce rubla a scăzut puternic. Aceasta transmite că are suficiente resurse pentru a rezista sancțiunilor, dar este discutabil. În weekend, banca centrală a făcut apel la calm pe fondul temerilor că populația va dori să retragă sume mari de bani. Și piața de capital rămâne închisă, pe fondul temerilor unei vânzări masive de acțiuni.
"Nu sunt dolari, nu sunt ruble, nimic! Ei bine, sunt ruble, dar nu sunt interesat de ele. Nu știu ce să fac în continuare. Mă tem că ne transformăm în Coreea de Nord sau Iran chiar acum", a spus Anton, în timp ce stătea la coadă, la un bancomat din Moscova.
Cumpărarea valutei străine îi costă pe ruși cu 50% mai mult decât în urmă cu o săptămână. La începutul anului 2022, un dolar se tranzacționa cu circa 75 de ruble și un euro cu 80 de ruble. Dar războiul de acum a contribuit la stabilirea de noi recorduri, de 113 ruble la un dolar.
Cursul de schimb valutar rublă/dolar a fost de multă vreme o problemă sensibilă. În anii 1990, după prăbușirea Uniunii Sovietice, dolarul era singura valută în care rușii își păstrau economiile, iar cel mai sigur loc era sub saltea.
Însă ulterior, Banca centrală a luat decizii inteligente care au liniștit populația. Depozitele plasate în moneda rusă au început să crească, la fel investițiile în acțiunile companiilor rusești. Cu toate acestea, oricând există incertitudine, rușii merg mereu la cel mai apropiat bancomat pentru a retrage dolari. De data asta nu a fost diferit.
Imediat după atacarea Ucrainei, oamenii au mers astfel la bancomate, amintindu-și lecțiile învățate în crizele anterioare.
Ilya tocmai și-a terminat de achitat ipoteca. „Când a început operațiunea din Donbas, m-am dus la bancomat și am retras în dolari economiile pe care le aveam la Sberbank. Acum le țin literalmente sub pernă. Restul economiilor mele sunt încă la bănci: jumătate în dolari, iar restul în ruble. Mi-e frică pentru că mă aștept la un val de spargeri. Dar este ceea ce este."
Imaginile de pe rețelele de socializare au arătat că, în ultimele zile, se formează cozi lungi la bancomate în toată țara, oamenii temându-se că rămân fără bani. Dolarii și euro au început să se epuizeze în câteva ore de la invazie. De atunci, au fost disponibile cantități foarte limitate din aceste monede și există un plafon la câte ruble pot fi retrase.