Autoritatea americana pentru securitate în transporturi (TSA) a publicat duminică pe site-ul său un comunicat în care precizează cum vor fi controlate telefoanele mobile, laptopurile şi celelalte echipamente electronice la filtrele de securitate de pe aeroporturi.
"După cum publicul călător cunoaște, toate echipamentele electronice sunt scanate de ofițerii de securitate. În timpul controlului, ofițerii pot cere posesorilor să pună în funcțiune echipamentele. Aparatele cu bateriile consumate nu vor fi admise la bordul avioanelor. De asemenea, pasagerii pot fi supuși unor scanări suplimentare", se arată în comunicatul TSA.
Autoritatea americană menționează că va adapta măsurile de securitate pentru a se asigura că pasagerii călătoresc în siguranță.
Sporirea controalelor de securitate pe aeroporturi vine pe fondul temerilor că al-Qaeda dezvoltă explozibil nedetectabi, ascunși în telefoane mobile și alte echipamente electronice.
Statele Unite nu se vor implica direct în aplicarea noilor măsuri pe aeroporturile din străinătate, dar operatorii care nu le respectă nu vor mai putea efectua zboruri directe spre SUA.