x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Saif al-Adel, noul şef al Al-Qaida.

Saif al-Adel, noul şef al Al-Qaida.

18 Mai 2011   •   05:44
Saif al-Adel, noul şef al Al-Qaida.

Saif al Adel este unul dintre fondatorii gruparii teroriste Al-Qaida. Impreuna cu Osama, a fost cel care a pus la cale atentatele teroriste de la 11 Septembrie. Potrivit CNN, Saif a fost numit provizoriu seful gruparii Al-Qaida.

Postul american de televiziune se bazeaza pe informatiile furnizate de Noman Benotman, un fost militant extremist libian, care a renuntat la ideologia Al-Qaida. Benotman a declarat ca aceasta nominalizare a fost motivata de nerabdarea militantilor Al-Qaida fata de absenta unui lider.

Desemnarea lui Saif al-Adel a fost, de asemenea, anuntata de cotidianul pakistanez The New.

Saif al-Adel, fost membru al fortelor speciale egiptene si al jihadului islamic, are aproximativ 50 de ani. Cunoscut si sub numele de Muhamad Ibrahim Makkawi, el este inculpat pentru presupusa participare la atentatele impotriva ambasadelor americane la Nairobi si Dar es Salaam in 1998, iar pentru arestarea sa este oferita o recompensa de cinci milioane de dolari.

Potrivit lui Benotman, aceasta nominalizare la conducerea Al-Qaida ar putea fi o modalitate pentru retea sa testeze reactiile fata de un lider care nu provine din Peninsula Araba, pamantul sfant al islamului, in vederea introducerii celui care apare ca succesorul natural al lui ben Laden, egipteanul Ayman al-Zawahiri.

Dupa moartea lui Osama bin Laden, gruparea terorista a amenintat America, dar si pe aliatii sai, cu atentate teroriste fara precedent.

"Evenimentele care afecteaza lumea araba nu sunt decat un fruct printre fructele pe care Jihadul le-a recoltat si in care seicul (Osama bin Laden) a jucat un rol de prim-plan", afirma Al-Qaida in Maghrebul Islamic in mesajul sau, deplangand moartea liderului Al-Qaida.

"Nu il plangeti (...) ridicati-va mai degraba si mergeti pe urmele lui (...), ridicati-va si contracarati agresiunea americana sionista injusta cu toata puterea si energia voastra", adauga aripa regionala a retelei islamiste, in mesajul sau difuzat pe forumuri care fac apel la razboiul sfant.

"Noi vom urma pasii lui, cu determinare si onestitate, vom lupta cu crestinii si lacheii lor, evreii si siitii lor, apostatii si oamenii lor, pentru ca Allah sa judece intre noi si ei", conchide AQMI.

×
Subiecte în articol: al-qaida osama saif benotman al-adel