Este supranumit cel mai puternic om al lumii, însă când vine vorba de salariu, preşedintele SUA, Barack Obama câştigă mult mai puţin decât un preşedinte de companie privată. Astfel, dacă salariul mediu al unui preşedinte de companie din top 500 este de 12 milioane de dolari pe an, Barack Omaba câştigă anual doar 400.000 de dolari, la care se adaugă un cont de cheltuieli de 50.000 de dolari şi cazarea asigurată la Casa Albă. Mâncarea, însă, exceptând dineurile oficiale, preşedintele trebuie să şi-o plătească singur.
Deşi salariul preşedintelui SUA este peste media celor câştigate de alţi lideri ai lumii, leafa acestuia este considerabil mai mică decât cea a celui mai bine plătit politician al planetei, premierul din Singapore, Lee Hsien Loong, care are un salariu anual de 2.856.930 de dolari. Obama este întrecut şi de premierul Kenyei, Raila Odinga, care câştigă 427.886 de dolari pe an. Preşedintele României are un salariu de 16.800 de euro pe an.
Chiar şi aşa, măririle de salariu ale preşedinţilor SUA au fost puţine, de-a lungul anilor, poate şi pentru că legea care permite creşterea veniturilor acestora nu ar avantaja preşedintele în funcţie, ci doar pe cel care succedă la putere.
Potrivit articolului II, secţiunea 1 din Constiuţia SUA, salariul preşedintelui poate fi mărit, la cererea acestuia şi cu aprobarea Congresului, însă nu în timpul mandatului, ci începând cu mandatul următor. Astfel, dată fiind cutuma alternanţei la putere a preşedinţilor din partidele rivale, cel democrat şi cel republican, o cerere de mărire a salariului ar avantaja, cel mai probabil, contracandidatul.
A fost şi cazul lui George Bush, care în anul 2001 a preluat funcţia de preşedinte cu un salariu de 400.000 de dolari pe an de la Bill Clinton, care a avut un salariu anual de 200.000 de dolari.
Măriri de salariu ale preşedinţilor au avut loc în anii 1873, 1909, 1949, 1969 şi 2001. Valoarea lefei a variat, însă, în funcţie de inflaţie. Primul preşedinte american, George Washington, avea un salariu de 25.000 de dolari pe an, însă la valoarea de azi, leafa sa ar fi echivalat cu 4 milioane de dolari.
Preşedinţii contemporani, însă, au parte de avantaje substanţiale şi după ce mandatul lor se termină. Dacă până în 1958, preşedinţii SUA nu beneficiau de pensie pentru această funcţie, în prezent un fost preşedinte are dreptul la o indemnizaţie anuală comparabilă cu salariul unui secretar al cabinetului (funcţie echivalentă cu cea de ministru). Media acestor salarii este de 200.000 de dolari pe an.
Beneficiile foştilor preşedinţi nu se opresc însă la pensii, aceştia având asigurate şi paza, transportul sau decontarea chiriilor pentru birouri. Într-un raport din 2008, se arăta că cheltuielile statului cu foştii preşedinţi Jimmy Carter, George H.W. Bush şi Bill Clinton se situau între 518.000 şi 1,1 milioane de dolari pe an.
În afară de beneficiile de stat, foştii preşedinţi ai SUA câştigă destul de bine şi de pe urma discursurilor publice sau a cărţilor scrise.
"N-am fost niciodată bogat până să plec de la Casa Albă. Dar acum îmi merge foarte bine", spunea Bill Clinton într-un interviu pentru CNN, în 2010. Clinton a câştigat 16 milioane de dolari doar din discursuri publice. În 2010, site-ul "24/7 Wall Street" estima averea acestuia la 55 de milioane de dolari.
Salariul preşedintelui SUA a fost pus în discuţie şi în campania electorală din 2012, când candidatul republican Mitt Romney a propus ideea ca preşedintele să aibă bonusuri de performanţă ca orice preşedinte de companie privată şi nu un salariu fix.
"Mi-aş dori ca sistemul să permită recompense substanţiale doar în cazul în care politicienii şi-au respectat promisiunile din campanie", spunea Romney.
Ideea nu a prins cheag, însă, poate şi pentru că SUA au un deficit anual de 1.300 de miliarde dolari, care probabil nu s-ar califica drept performanţă demnă de a fi recompensată.