Nouă persoane au decedat în mod misterios, într-o epidemie de enterovirus, boală cunoscută şi sub numele de gastroenterită, au anunţat autorităţile sanitare de pe Insula Vancouver, în vestul Canadei, relatează AFP, potrivit Mediafax. "Nouă persoane au murit de la apariţia bolii. Nu putem să atribuim în mod direct aceste decese enterovirusului, dar acesta ar fi putut contribui la decese", a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a autorităţilor sanitare de pe insula Vancouver (Vancouver Island Health Authority, VIHA), Sarah Plank.
Potrivit lui Plank, 100 de rezidenţi şi 50 de membri ai personalului azilului de bătrâni Selkirk Place, la Victoria, în Columbia Brianică, o provincie canadiană situată pe coastele la Pacific, au fost afectaţi de această boală, prezentată ca extrem de contagioasă.
Contactat de presa locală, directorul pentru sănătate medicală din cadrul VIHA, doctorul Richard Stanwick, a apreciat că apariţia focarului, pe 11 iulie, este "neobişnuită", deoarece a afectat din start 40 de persoane.
Potrivit autorităţilor sanitare, originea epidemiei nu a fost stabilită încă.
Enterovirusurile fac parte dintr-un grup de virusuri care cauzează gastroenterită acută, cunoscută şi sub denumirea de gripă intestinală.
Simptomele (diaree şi vomă) apar în primele 24-48 de ore după expunerea la virus. Deşi nu există un tratament pentru această boală, majoritatea bolnavilor îşi revin în două-trei zile.
Deschis în decembrie 2008, azilul găzduieşte aproximativ 200 de persoane, a căror vârstă medie este de de 80 de ani. Toate activităţile sociale au fost suspendate, iar bolnavii au fost puşi în carantină.