Andrew Davis, un bărbat de 44 de ani din oraşul britanic Nottingham, şi-a salvat fiica nou-născută executând o manevră pe care şi-a amintit-o din serialul E.R. (Spitalul de urgenţă).
Iubita lui Andrew, Sarah Pearson, a intrat în travaliu, cei doi luând decizia de a merge la spital cu maşina personală. Aşezată pe bancheta din spate a autoturismului Fiat Punto, femeia a născut în drum spre spital, copilul căzând între cele două rânduri de scaune.
"Eram pe drum de vreo două minute când Sarah a început să urle aşa cum n-am mai auzit pe nimeni vreodată să o facă. Brusc s-a auzit un 'fleoşc', ca şi cum cineva ar fi aruncat cu o găleată de apă în maşină. M-am întors şi am văzut copilul pe jos. Era cianotic şi nu respira. Am oprit maşina şi am început amândoi să ţipăm unul la altul. Habar nu aveam ce trebuia să facem. Apoi, nu ştiu cum, mi-am amintit un episod din E.R. - acolo copilul era culcat pe o parte şi bătut pe spate cu degetele - aşa că am făcut şi eu la fel. Imediat i-a ieşit un lichid pe gură şi a început să plângă. Am respirat uşurat", a povestit bărbatul.
Andrew Davis, director al unei companii, a sunat apoi la numărul de urgenţă solicitând o ambulanţă. Răspunsul, însă, l-a năucit. Operatoarea i-a spus că acest caz nu reprezintă o urgenţă, aşa că a fost pus pe lista de aşteptare.
În cele din urmă, Andrew Davis a ajuns la spital cu iubita şi fiica sa nou-născută în maşina personală.
"Cei de la serviciul de ambulanţă ne-au sunat ulterior şi când le-am spus că am plecat deja ne-au zis că nu trebuia să facem asta. Mi s-a părut strigător la cer. În ce situaţie trebuie să te afli ca să reprezinţi o prioritate? Să naşti pe marginea drumului nu este o urgenţă?", a declarat Sarah.
"Am avut noroc. Dar ar fi putut fi mult mai rău. Putea să aibă hemoragie şi să moară", a adăugat Andrew Davis, care este hotărât să dea serviciul de ambulanţă în judecată.
Serviciul de ambulanţă spune, însă, că acest caz a fost prioritizat în concordanţă cu normele în vigoare.
"Ca urmare a plângerii depuse am efectuat o verificare şi am stabilit că nu au existat complicaţii cu privire la această naştere. Apelul a fost categorisit corect drept unul în care timpul de aşteptare pentru ambulanţă trebuie să fie de 30 de minute", a declarat un purtător de cuvânt.