Slovacia a suspendat marţi vaccinările cu prima doză de vaccin AstraZeneca și a anunţat că examinează cazul unui pacient care a murit din cauza unui cheag de sânge după ce a primit serul.
„Numai persoanele care aşteaptă a doua doză sunt vaccinate în prezent cu AstraZeneca. Utilizarea serului acestei companii cu prima doză a fost suspendată”, a anunțat Ministerul Sănătăţii din Slovacia într-un comunicat, citat de Le Figaro.
Ministrul Sănătăţii, Vladimir Lengvarsky, a anunţat săptămâna trecută că Slovacia îşi va revizui strategia de vaccinare în urma apariţiei unui cheag de sânge care a dus la decesul unui pacient care a primit un vaccin AstraZeneca.
Mai multe ţări din Uniunea Europeană au restricţionat vaccinările cu AstraZeneca după ce s-a stabilit o legătură între vaccin şi cheagurile de sânge foarte rare, dar adesea fatale. Danemarca a renunţat total la vaccin, deoarece experţii britanici au recomandat un vaccin alternativ pentru persoanele cu vârsta sub 40 de ani.
Marţi, multe state braziliene, inclusiv cele din Sao Paulo şi Rio de Janeiro, au anunţat că au suspendat vaccinarea femeilor însărcinate cu serul AstraZeneca.
(sursa: Mediafax)