Hollywood-ul, locul în care a fost văzut pentru prima dată un preşedinte american de culoare – e adevărat, doar pe peliculă - a pus serios umărul la campania lui Obama.
În timpul precampaniei senatorului de Illinois, nu mai puţin de 2,2 milioane de dolari au venit din donaţiile vedetelor şi regizorilor de pe micul şi marele ecran. Oprah Winfrey a organizat chiar o petrecere la ea acasă, unde a invitat celebrităţi, dar şi pe admiratorii acestora care au plătit fiecare căte 2.300 de dolari ca să aibă acces la eveniment şi să-şi întâlnească pe viu preferaţii. Toţi banii au mers în conturile campaniei pentru Obama.
George Clooney, Ben Affleck...
Unul dintre cei mai activi la strângerea de fonduri pentru campania democratului a fost George Clooney. Au mai cotizat intens şi l-au sprijinit public pe Obama vedete ca Ben Affleck, Matt Damon, Jennifer Lopez, Jennifer Garner, Jamie Foxx, Charlize Theron, Steven Spielberg.
John Cusack a fost unul dintre primii care a lansat un clip în spirjinul candidatului democrat.
Una dintre actriţele care n-a stat deloc pe gănduri în a-l sprijini pe democrat a fost Scarlett Johansoon, alintată "Noua Marylin Monroe”. De la începutul anului, Scarlett a anunţat că "Deja s-a <> cu Obama şi că inima ei îi aparţine democratului”.
Un alt grup de celebrităţi a realizat un clip pentru campanie. În el apar Leonardo DiCaprio, Tobey Maguire, Benicio Del Toro, Dustin Hoffman, Ellen DeGeneres, Forest Whitaker, Eva Longoria, Laura Linney, Courteney Cox, Jennifer Aniston, Natalie Portman, Jamie Foxx, Demi Moore şi Ashton Kutcher, Kevin Bacon.
Actorul Edward Norton, a produs prin compania sa Class 5 Films un documentar despre campania lui Obama.
Şi Susan Sarandon a declarat că "ar fi fantastic dacă ar câştiga Obama”. La fel de încântaţi de senatorul de Illinois s-au arătat George Lucas, producătorul "Războiului stelelor”, Jane Fonda şi Richard Gere.
Leonardo di Caprio a lansat şi a fost văzut purtând un tricou inscripţionat cu "Obama Change Tour ’08”. Tricouri similare au fost vândute pe internet, iar pentru fiecare articol cumpărat, un dolar a fost donat pentru campania democratului.
Şi actriţa Gwyneth Paltrow, care locuieşte acum la Londra l-a sprijinit tot pe Obama. "Ceea ce se întâmplă acum acasă ne afectează pe toţi. Toate voturile contează. Votează-l pe democrat. Votează Obama!” a insistat protagonista din "Shakespeare inlove”.
Lindsay Lohan şi-a îndemnat şi ea compatrioţii să sprinjine candidatul democrat, dar şi… căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Bârfele spun că actriţa s-a oferit în urmă cu câteva săptămâni să dea o mână de ajutor în campania lui Obama, dar că a fost refuzată deoarece s-a considerat că imaginea ei nu era adecvată campaniei candidatului democrat..
Dintre latino: Shakira, Banderas...
Dintre vedetele "latino”, l-au sprijinit pe democrat Shakira, care a lansat şi un clip în acest scop, Alejandro Sanz şi Paulina Rubio. "Trebuie să câştige Obama! Cred în tot ceea ce spune şi îmi pare un om foarte inteligent, pregătit şi deschis”, a spus şI Penelope Cruz. "Îl voi sprijini pe Obama deoarece mă găndesc la viitorul fiicei mele”, a declarat Antonio Banderas.
Lista "de culoare” – Oprah, Morgan Freeman, Halle Berry
Dintre vedetele afroamericane, Obama a primit sprijin intens de la Oprah Winfrey, de de Halle Berry, de la Eddie Murphy şi de Will Smith, care a declarat că abia aşteaptă să interpreteze rolul unui preşedinte american de culoare.
Spike Lee şi-a amintit că bunica lui, decedată de curând, la vârsta de 100 de ani, nu şi-ar fi imaginat vreodată că un afroamerica va fi atât de aproape de a ajunge preşedinte la Casa Albă. Morgan Freeman a declarat şi el că "Obama e canditatul meu”.
De altfel, actorii şI regizorii de la Hollywood au fost atât de copleşitor numeric în favoarea senatorului de Illinois, încât s-a vorbit pe platourile de filmare de o "vânătoare de vrăjitoare republicane”. Astfel, o parte din actorii de la Hollywood n-au mai îndrăznit să-şi mărturisească spirjinul pentru McCain, de teamă să nu piardă contracte importante.
"Durii” republicani: Stallone, Schwarzenegger
Printre puţinii care au avut curaj să se declare pentru pe McCain au fost "durii” ecranelor şi militanţii clasici republicani: Silvester Stallone, Robert Duvall, Arnold Schwarzenegger. AlţI "duri” şi militanţIirepublicani – Clint Eastwood, Bruce Willis - nu s-au arătat în nici un fel de partea lui McCain, iar un alt actor din acest "club”, Chuck Norris, a îndrăznit chiar să declară că republicanul e prea bătrân ca să mai fie preşedinte.
Dintre "stelele latino”, s-a arătat în favoarea republicanului doar una "apusă”: Lorenzo Lamas.
Citește pe Antena3.ro