"Trebuie să reamintim că, în cursul eventualului proces de aderare la NATO, va exista un puternic angajament politic al organizaţiei pentru susţinerea securităţii Suediei", a declarat Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat postului suedez de televiziune SVT, conform cotidianului Le Figaro.
"Avem mai multe modalităţi de a face acest lucru, în special printr-o prezenţă intensă a NATO şi a forţelor sale în regiunile din apropierea Suediei şi în Marea Baltică", a subliniat Jens Stoltenberg.
În contextul intervenţiei militare ruse în Ucraina, Suedia şi Finlanda analizează posibilităţi de a depune cereri pentru aderarea la NATO. Pe fondul avertismentelor Rusiei, premierul Finlandei, Sanaa Marin, a cerut miercuri o decizie cât mai rapidă a NATO privind admiterea, în cazul în care va decide să formuleze o solicitare în acest sens, astfel încât să beneficieze rapid de garanţii de securitate. "Sperăm să avem o ratificare cât mai rapidă" a acordului de admitere de către statele membre NATO. "Aceasta ar fi cea mai bună garanţie de securitate pe care am putea-o avea. Sigur că discutăm în mod specific cu cele mai mari ţări din NATO pe tema garanţiilor de securitate şi a problemelor de securitate pe care le-am putea avea în perioada interimară", a afirmat premierul Finlandei, referindu-se la discuţii cu oficiali din Statele Unite, Marea Britanie, Germania şi Franţa.
Administraţia Vladimir Putin a avertizat că eventuala admitere a Suediei şi Finlandei în NATO va atrage consecinţe în materie de securitate. "NATO nu este tipul de alianţă care garantează pace şi stabilitate, iar extinderea nu va aduce securitate pe continentul european. Alianţa Nord-Atlantică rămâne un instrument conceput pentru confruntare", a declarat recent Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de BBC News. Kremlinul a atras atenţia că Rusia va trebui să "reechilibreze situaţia" dacă Suedia şi Finlanda devin membre NATO.