x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Biden i-a convocat pe lideri ai Congresului pentru a le cere evitarea incapacităţii de plăţi

Biden i-a convocat pe lideri ai Congresului pentru a le cere evitarea incapacităţii de plăţi

de Redacția Jurnalul    |    03 Mai 2023   •   05:30
Biden i-a convocat pe lideri ai Congresului pentru a le cere evitarea incapacităţii de plăţi
Sursa foto: Hepta

Preşedintele Joseph Biden i-a convocat la Casa Albă pe mai mulţi lideri ai Congresului SUA pentru a le cere acţiuni urgente şi necondiţionate pentru evitarea intrării Statelor Unite în incapacitate de plăţi, afirmă surse citate de agenţia Reuters.

Secretrarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a avertizat în mod repetat că Statele Unite riscă să intre în incapacitate de plăţi în cazul în care Congresul nu aprobă creşterea plafonului datoriei suverane. Intrarea în incapacitate de plăţi "s-ar putea produce pe 1 iunie", a avertizat luni Janet Yellen.

În contextul crizei, preşedintele Biden l-a sunat luni pe Kevin McCarthy, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, în timp ce acesta se afla în vizită în Israel. Biden l-a invitat pe McCarty, unul dintre liderii Partidului Republican, să vină la o reuniune convocată la Casa Albă pe 9 mai. Au fost invitaţi la reuniune şi Hakeem Jeffries, liderul grupului democrat din Camera Reprezentanţilor, precum şi Chuck Schumer, liderul grupului democrat din Senat, şi Mitch McConnell, liderul grupului republican din Senat.

Preşedintele Biden "va sublinia că acţiunile de evitare a intrării în incapacitate de plăţi trebuie adoptate imediat de către Congres, fără condiţii", a afirmat un oficial de la Casa Albă, sub protecţia anonimatului. Preşedintele SUA nu este de acord cu nicio condiţie formulată de liderii republicani din Congres. Va accepta eventuale reduceri de cheltuieli bugetare federale abia după evitarea actualei situaţii de criză.

Kevin McCarthy, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite, a propus, la jumătatea lunii aprilie, o suplimentare cu 1.500 de miliarde de dolari a pragului datoriei suverane, dar a condiţionat planul de reducerea cheltuielilor bugetare, conform site-ului Axios.com. Kevin McCarthy a anunţat că va continua negocierile cu Administraţia Biden pe baza unui plan de creştere a pragului datoriei suverane cu 1.500 de miliarde de dolari, dar a cerut limitarea cheltuielilor bugetare discreţionare la nivelul anului fiscal 2022, plafonarea la 1% a majorării deficitului bugetar, reactivarea fondurilor necheltuite în pandemie şi respingerea legii finanţărilor destinate Serviciului Veniturilor Interne (IRS). De asemenea, McCarthy ar vrea suspendarea facilităţilor aprobate de preşedintele Biden privind creditele pentru învăţământul superior public şi anularea creditelor fiscale acordate prin Legea reducerii inflaţiei.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Joseph Biden politica economie