x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Biden cere Rusiei eliberarea jurnalistului american

Biden cere Rusiei eliberarea jurnalistului american

de Redacția Jurnalul    |    31 Mar 2023   •   23:00
Biden cere Rusiei eliberarea jurnalistului american
Sursa foto: Hepta

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a cerut vineri Administraţiei de la Moscova să îl elibereze pe jurnalistul american arestat preventiv în Rusia sub acuzaţia de spionaj, iar Preşedinţia Rusiei a recomandat Washingtonului să nu treacă la măsuri de retorsiune contra grupurilor media ruse.

"Trebuie să îl lase să plece", a declarat vineri preşedintele Biden, conform Agenţiei France-Presse şi publicaţiei Barron's.

Administraţia de la Moscova a avertizat Washingtonul să nu recurgă la represalii împotriva grupurilor media ruse din Statele Unite. "Referitor la cererea de expulzare a jurnaliştilor ruşi, cotidianul The Wall Street Journal o poate evoca, dar acest lucru nu trebuie să se producă. Nu există niciun motiv pentru aşa ceva. Jurnalistul a fost prins în flagrant efectuând activităţi de spionaj, situaţia este clară", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de cotidianul Le Monde.

Administraţia de la Washington a anunţat, joi seară, "contacte directe" cu Guvernul Rusiei în cazul jurnalistului american Evan Gershkovich, arestat preventiv în Rusia sub acuzaţia de spionaj. "Oficiali de la Casa Albă şi din cadrul Departamentului de Stat au vorbit cu angajatorul domnului Gershkovich, compania Wall Street Journal. Administraţia SUA a avut contacte şi cu familia lui. În plus, Departamentul de Stat a avut contacte directe cu Guvernul rus în această problemă, inclusiv lucrând activ pentru a obţine acces consular la domnul Gershkovich. Vizarea cetăţenilor americani de către Guvernul rus este inacceptabilă. Condamnăm în cei mai puternici termeni arestarea domnului Gershkovich", a declarat Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei SUA.

Jurnalistul Evan Gershkovich, care lucrează la publicaţia The Wall Street Journal, a fost plasat în arest preventiv în Rusia, printr-o decizie judiciară luată joi, după ce fusese reţinut de agenţi ai Serviciului Federal de Securitate (FSB) sub acuzaţia de spionaj. "A fost decisă măsura arestării preventive până pe 29 mai 2023 în cazul jurnalistului Gershkovich E., suspectat de comiterea unei infracţiuni", a comunicat Tribunalul Lefortovo din Moscova, potrivit cotidianului Le Monde. Evan Gershkovich, în vârstă de 32 de ani, a fost reţinut de agenţi ai Serviciului Federal de Securitate (FSB) în orașul Ekaterinburg sub acuzaţia de "spionaj în favoarea agenţiilor guvernamentale din SUA". Jurnalistul publicaţiei The Wall Street Journal este acuzat că a colectat informaţii despre obiective militare ruse. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 20 de ani de închisoare.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: sua Rusia jurnalist