x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Un bărbat care a atacat agenți de securitate cu o macetă pe aeroportul din New Orleans, împușcat de poliție

SUA: Un bărbat care a atacat agenți de securitate cu o macetă pe aeroportul din New Orleans, împușcat de poliție

de Agerpres    |    21 Mar 2015   •   17:15

Poliția a tras de trei ori asupra unui bărbat care a atacat cu o macetă și un spray cu insecticid agenții însărcinați cu controlul pasagerilor pe aeroportul internațional din New Orleans, au anunțat sâmbătă forțele de ordine, potrivit AFP.

Suspectul, Richard White, a lovit unul dintre un agenți cu o macetă, provocându-i o rană la brațul drept, și a folosit sprayul cu insecticid asupra altor doi agenți, a precizat șeriful Newell Normand.

Un polițist a tras asupra suspectului de trei ori când acesta încerca să fugă, lovindu-l în piept, în față și în coapsă. Agresorul a fost spitalizat.

Agenții Agenției naționale pentru securitatea transporturilor (TSA) au fost atacați în timp de verificau legitimațiile de îmbarcare, înainte ca pasagerii să fie înregistrați.

Focurile de armă au produs panică printre persoanele prezente. Un glonț a lovit brațul unui călător, iar alți doi pasageri au suferit răni minore.

"Nu știm dacă acest individ se afla printre călători. Avem suspiciuni că nu", a spus șeriful, adăugând că nu se cunoaște motivația bărbatul, un șofer de taxi care nu avea antecedente grave.

Aflată la fața locului la momentul atacului, jurnalista Boston Globe Farah Stockman a descris scene de panică și a spus că trupul lui Richard White era acoperit de sânge.

"Oamenii au auzit focurile de armă. Toată lumea se ascundea în spatele scaunelor și al ușilor. Trupuri acoperite de sânge erau culcate la pământ", a publicat ea pe Twitter.

Situația este "sub control și aeroportul este securizat", a declarat primarul din New Orleans, Mitch Landrieu, adăugând că în prezent nu mai există nicio amenințare pentru public.

"Agenții TSA și responsabilii aeroportului au reacționat rapid pentru a-l opri pe suspect și a securiza perimetrul", a mai spus el, precizând că aeroportul se va redeschide sâmbătă.

La rândul lor, autoritățile aeroportuare au anunțat că niciun zbor nu a fost anulat.

×