x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Submarin australian găsit după 103 ani

Submarin australian găsit după 103 ani

Publicat la 21 Dec 2017 12:32 Modificat la 21 Dec 2017 12:32
Submarin australian găsit după 103 ani

Cel mai mare mister din Australia, prima dispariţie a unui submarin australian, a fost rezolvat după 103 ani, scrie The Guardian.

Soarta submarinului HMAS AE1 a fost unul dintre cele mai enigmatice mistere, în ciuda celor 13 înercări de depistare a acestuia începând din 1914, când submarinul a dispărut fără urmă în Papua Noua Guinee, în timpul Primului Război Mondial.

Potrivit istoricilor navali, vapoarele nu au descoperit nicio urmă a submarinului, nici măcar “urme de ulei în apă”.

Ministerul Apărării, Marise Payne, a anunţat că submarinul a fost găsit, joi.

 

Submarinul de 800 de tone a fost descoperit sub 300 de metri de apă în apropiere de Inula Duke York, Papua Noua Guinee. A fost organizată o ceremonie comemorativă pentru cei 35 de australieni şi britanici care au murit la bordul submarinului.

AE1 a fost primul submarin pierdut în Primul Război Mondial şi prima navă pierdută de Marina Regală Australiană.

Submarinul, care a funcţionat doar timp de şapte luni, a fost trimis din Sydney pentru a captura ceea ce era atunci colonia germană Noua Guinee, în 1914. Pe 14 septembrie, la o zi după ce Germania a predat colonia, submarinul a dispărut.

Payne împreună cu oficiali din marină au afirmat că vor fi investigate cauzele care au dus la scufundarea şi pierderea submarinului.

 

×