Suedia va propune din 2017 examene medicale menite să stabilească vârsta tinerilor refugiaţi neînsoţiţi şi să identifice adulţii care încearcă să-şi sporească şansele de a obţine azil, au anunţat vineri autorităţile, relatează AFP.
Dacă este sesizat de Oficiul pentru migraţie, Institutul de medicină legală va efectua o consultaţie dentară care vizează să stabilească prezenţa danturii mature şi examinarea articulaţiilor genunchiului prin rezonanţă magnetică (IRM).
'Nu există metodă care să permită să se determine medical vârsta exactă a unui individ (...) dar studiind în ce stadiu de dezvoltare se află o persoană, se pot trage concluzii lămuritoare', a explicat Elias Palm, medic legist.
Testele vor fi propuse solicitanţilor de azil care nu pot să-şi dovedească vârsta - de exemplu, în absenţa unor acte de identitate - dar care pretind că au vârsta sub 18 ani, şi aceasta numai în cazul în care există o îndoială a persoanei însărcinate să se ocupe de un anumit dosar.
Un purtător de cuvânt al Biroului pentru migraţii, Fredrik Bengtsson, a declarat că minorii care doresc să-şi dovedească vârsta reală vor primi favorabil aceste examene. Cei care vor refuza testele riscă să fie identificaţi ca adulţi de către agenţi ai Biroului, expunându-se astfel mai uşor unei respingeri a dosarului lor.
Suedia a primit în 2015 mai multe solicitări de azil de la minori neînsoţiţi decât oricare altă ţară din Europa: numărul lor era de peste 35.000, iar din aceştia 90% erau băieţi, dintre care mulţi nu aveau acte de identitate.
Sursa: AGERPRES